Vorbesc acum şi despre diplomaţie. Când eram mic, îmi plăcea să critic. Îmi plăcea să fac mişto rău de tot de unii şi alţii, până mi-am dat seama că nu e un lucru aşa de bun. Şi m-am oprit.
Staţi o clipă, a nu se înţelege că mă luam de toti şi toate (pe care îi văd şi ştiu şi consider nasoli), ci aveam tentative uneori (puteţi vedea începuturile mele ca blogger în arhivă) să iau la mişto pe mulţi fraieri, uneori chiar şi pe cei care nu sunt fraieri (dar eu nu ştiam asta). Din fericire, am învăţat cu timpul că nu e bine să înjuri pe cine nu cunoşti, nici să vorbeşti pe la spate (darmite să bloghezi), să nu te iei de homosexuali (că sunt prea mulţi şi ajungi să iei note mici la şcoală (kidding)), să nu faci campanii lungi de jignire a altor bloggeri (e foarte imatur), să nu dai nici o parolă de-a ta nimănui (prietenei/prietenului mai ales), să nu provoci alţi dobitoci care vor doar scandal, să îţi trimiţi înjurăturile pe mail şi niciodată pe bloguri şi altele. Pe scurt, să îţi vezi de treabă.
Şi asta fac şi eu. Bună seara, sunt Alex, şi acesta este blogul meu. Îmi place articolul, era bun să-l fi scris cu o ocazie. Hmm, să zicem că sărbătoresc 327 de posturi.
De unde ştiu atâtea? Se numeşte experienţă (un an şi o lună de blogging nu e puţin). Dar asta nu e doar proprie, ci şi de la alţii am avut de învăţat o grămadă. Blogosfera românească creşte, se maturizează, dar în acelaşi timp apar tot mai mulţi începători care ştiu să scrie, dar nu o fac cu cap.
Apropo, am observat că mi se face reclamă, aşa că mai scriu ceva să nu tac. Am destul trafic şi fără spectacole între bloguri. Nu-mi bat capul cu laşi care acuză, la fel cum rar scriu despre alţi bloggeri şi niciodată nu particip la lepşi. L8r!
