Arhiva pentru July, 2007

h1

Blogul meu îşi ia concediu

Sunday, July 29th, 2007

Nimic interesant nou. Nu din câte ştiu eu. Singurul lucru pe care vreau să îl transmit este un “La revedere“. Nu de alta, dar peste câteva ore voi fi pe trenul spre mare. Voi lipsi aproape două săptămâni, timp în care blogul acesta va cam rămâne în stand by. Consider această perioadă ca pe un fel de vacanţă de vară, o pauză asemenea celor pe care le iau toate televiziunile în timpul verii prin a stopa toate showurile importante şi a da doar reluări. Reluaţi şi voi conţinutul blogului dacă nu aveţi nimic mai bun de făcut până atunci.
Trebuie să ajung pe-o terasă la mare!
Zbai!

h1

Blogul meu e still appealing (4 teh ladies)

Thursday, July 26th, 2007

Pe vremea când îmi păsa dacă sunt citit mă uitam tot mereu la statistici pentru acest site. Astăzi îmi amintesc şi de asta şi verific din nou numărul de vizitatori pentru ultima perioadă şi îmi dau seama că încă sunt citit ok. Relativ aproape destul de bine faţă de cum eram în perioada mea de apogeu, din ianuarie până în aprilie. Nu aş putea să public pe aici statisticile, deoarece Awstats spune una, trafic.ro alta şi Sitemeter iar alta. Închid ochii şi accept că adevărul e la mijloc.

Cât despre cuvinte cheie, sunt mai seci ca înainte. Cel mai des apar la căutare cu cuvântul “statusuri”, dar acum observ ca mai e şi “iubesc”, “poze”, dar şi expresia “vreau la mare” sau “coşuri pe fund”. Mezmăraizing.

Apropo de mare, cred că este momentul să mărturisesc că în această duminică voi părăsi oraşul pe un tren cu destinaţia “celălalt capăt al ţării”. Anume, mă duc la Costineşti pentru o perioadă. Voi lipsi aproape două săptămâni, timp în care blogul acesta va cam rămâne în stand by. Sorry. Poate ne vedem acolo…

h1

Apartenenţa mea la un grup

Thursday, July 26th, 2007

Ce zi… ca de primăvară…
Am fost azi la întâlnire cerc de poezie, cea mai neproductivă de până acuma. Cred că o sa vă scutesc de poezia de sâmbătă, oricum nu vă place. Iată ultima pe o perioadă lungă:


Cu toţii aliniaţi îmbracaţi în uniforme
Stând nemişcaţi şi în spate cu forme
Diforme de ziduri înalte cu sârmă
Iar cel din faţă cu vocea stăpână
Recită tare şi scurt vorbe seci, imperative
Puţin constructive, mai mult agresive
Fără lumina, pentru suflet nocive.
Stai şi te caută-n ochii celor mici
Care nu pot sa nu plângă
Nu pot sa nu cedeze
În faţa lumii prea mari şi prea crude
Căraţi aiurea de ecouri surde.
Rupe uniforma şi ridic-o la cer
Privind fără frică adânc în eter
Cobor înapoi braţele spre trup
Judecând apartenenţa mea la un grup.




Loc lipsă. (luna amară e gay)

h1

2 din fazele mele preferate

Tuesday, July 24th, 2007

… din Family Guy!



h1

Ieri a fost o mare zi

Monday, July 23rd, 2007

S-au terminat şi serbările Timişoreana la Oradea. A fost frumos, berea bună. Muzica bună şi ea, cu Viţa de Vie în formă, au cantat mult şi bine, dar şi un Cargo care (ca şi la Artmania) au cântat prea puţin, parcă doar să scape. Supărător, au omis să interpreteze “Aproape de voi”.
Puţin mă doare capul.
În fine, a urmat şi un show de artificii mediocru şi cam atât. Iar azi m-am trezit din nou la ora 11 şi îmi dau seama că am intrat în regim de vară, mai bine zis, de vacanţă. Nu îmi place să pierd nopţile, dar nu am ce să fac.

Ieri a fost o mare zi, cu bere la doar cinşpe mii. Mă întorc la activitatea de lenevit în timp ce ascult noul album Korn. God bless.

h1

Noi suntem Alex!

Sunday, July 22nd, 2007

Noi trei. Scuze, nu m-am putut abţine. Am citit un articol (sau mă rog, prezentare) întreg azi şi aproape că am râs. Am zâmbit, dar ideea e că am fost foarte amuzat.

Acum că am slogan, daţi-mi idee de titlu de volum de poezii.
Hei, să-mi las şi idu de mess? Câteva poze?

h1

Am chef de ceartă!

Sunday, July 22nd, 2007

Porţi dungi mah? Te crezi trendy?
…de aceea am insistat să mai organizăm o întâlnire a cercului de poezie şi de aceea aştept cu (nu multă) nerăbdare un blogmeet (never seen one). Două puncte şi un D.

După peste 10 zile de armonie cu toţi din Italia, îmi lipseşte satisfacţia unui conflict. Şi nu contează cine câştigă sau pierde, contează cum decurge lupta. Sunt secat din punct de vedere social. Lasă, atâta timp cât berea costă 1,5 lei şi Viţa de Vie cu Cargo fac show deseară, am încredere că îmi voi reveni.

Iedom iivalcs…
Acum alt subiect: mi-a venit o idee genială (pentru mine). De acum, voi lăsa mesaje subliminale în posturi. Două puncte şi un D…

h1

Eliberare

Saturday, July 21st, 2007

Te-am ţinut prea mult,
Am crezut că poate
Muncind destul,
Fugind destul,
Învaţând destul,
Ai însuma ceva. Eşec.
Acum nu ne mai întrerupe nimeni.
Te ţin mult prea mult,
Mult prea aproape
Şi mi-e frig
Aşa că te eliberez.
Eliberez din tine
Căldura, tot ce eşti tu
Pe podea
Rupt, deschis, curgând
Umezind pământul, absurd.
Găsesc concluzie: am eliberat
Prea mult, tot din tine.
Şi mi-e frig
Căci totul ce eşti
E pe podea, rupt, deschis
Şi curgând. Eşec.

Şi rece sunt deasupra ta
Rupt, deschis, curgând.
Încă te ţin şi vreau să las.
Când eşti tu, mi-e frig,
Absurd.

A încerca nu e destul.

h1

1,5 lei pe un pahar de Timişoreana

Saturday, July 21st, 2007

Scuze Stone, că-ţi folosesc statusu, dar festivalul Timişoreana e cel mai bun lucru care se întâmplă în acest oraş (Oradea) deocamdată. Nu pot decât să laud buna organizare de până acum a evenimentului, cu bere mai bună şi mai ieftină şi mâncare care arată mult mai bine decât cea de la orice stand European Food/Drinks. Dintre Burger sau Timişoreana la pahar, aleg oricând pe cea din urmă. Blondă.

Apropo, astăzi concertează acolo Iagalo şi Class, iar mâine Piaţa Independenţei va răsuna pe ritmurile celor de la Viţa de Vie şi Cargo. Ce le ştiu prezenta, nene!

h1

Cu diacritice

Friday, July 20th, 2007

Bon giorno, amici! M-am întors din Italia cu diacriticile mele, înfierbântat dar mulţumit. Am văzut o grămadă de lucruri şi am avut un program foarte încărcat. Mangia specifică de acolo mi-a dat gaze, aşa că m-am pârţăit (ce cuvânt mişto) în Verona, Milano, Veneţia şi apoi Viena. Pe scurt:

Verona e overrated numai din cauza lui Romeo şi Julieta. O grămadă de turişti merg acolo să pună mâna pe sânul statuii Julietei. Cică e tradiţe: îndrăgostiţii se sărută în timp ce mâna unuia dintre ei e pe sânul respectiv şi asta îi uneşte… Mda, oraşul arată foarte mişto în rest.
Milano e bestial. Primul lucru impresionant – gara. Imensă. Am văzut domul, scala, pieţele de pe acolo şi castelul. Şi acolo era o chestie gen mâna pe sân, doar ca aici îţi băgai piciorul într-o gaură şi te învârteai. Am fost şi cu metroul şi cam atăt.
Veneţia e plină de americani şi merită văzută de oricine măcar o dată în viaţă.
Lago di Garda e cel mai mare lac natural din Europa. Are câteva staţiuni şi aminteşte mult de mare. Am fost în două locuri, la Peschiera şi la Bardolino. O zi am petrecut-o la Aqua Paradise, parc care face parte din Caneva World, chiar lângă Peschiera. Distracţie cu tona.
Viena e iar superbă. Centrul e imens, castelele masive dau plăcere ochiului, la fel ca domul, statuile şi clădirea operei.
Eu m-am distrat bestial, chiar maravioso. Chiar dacă am fost cu “colegii de cameră”, am găsit cu cine să mă simt bine. Am făcut şi o grămadă de poze, dar aşa de lene îmi e să postez din ele…

Alte lucruri vă mai scriu şi o altra volta. Ciau!

Get Adobe Flash playerPlugin by wpburn.com wordpress themes