Alex TG – "Revoluţia nu va fi televizată, e postată pe blog"

Datorita procesului de trecere la moneda Euro serviciul Cost Control va fi indisponibil pana in 5 Octombrie. Va multumim pentru intelegere!

Am apelat şi eu *123#.

Am fost aseară la festivalul de vin la cetate (Oradea). Multă lume, înghesuială, atmosferă tipică pentru astfel de evenimente. La standurile celor peste 15 podgorii de vin a fost coadă permanent, deci s-a consumat mult. Pot spune de pe acuma că, financiar, festivalul este un succes.
Cornelia G este cea mai mare şi mai ieftină vacă din oraş. Ce oraş? Ţară!
În seara asta nebunia continuă cu altceva decât muzică populară. Pe scena din cetate vor urca Narcisa Suciu, Conexiuni (ascultaţi albumul lor aici) şi Taxi. Un motiv numai bun să vă prezentaţi şi voi acolo.

Nu am scris de ceva vreme. Motivul?

De vreo două săptămâni a început să se lucreze dimineaţa la stâlpii de pe strada mea. Prima zi când am observat erau chiar în faţa casei mele băieţii de la firmă şi am intrat în vorbă cu un domn dintre cei care aparţineau de biznis. Mă întorceam de la şcoală cu ghiozdanul în spate şi văd în faţa porţii un burtos care stătea şi privea la ceilalţi (cocoţaţi pe stâlp). Întrebat dacă au oprit curentul, el îmi spune că are abrobare de la nuştiuce amalgam de consoane. Lungeşte cablul. Atât ştiu şi acum, când au trecut mai bine de zece zile în care mă intorc acasă şi nu pot nici mâncarea să mi-o încălzesc. De ceva timp, după ce revenea curentul pe la 5, îmi dau seama că internetul îmi merge lamentabil. Singura aplicaţie care se ţinea pe conexiune cât de cât era messengerul. În plus, nu aveam nici ton la telefon. Am sunat ieri la RDS, dar tipa nu ştia ce să îmi zică. Rămânea să trimită băeţii să investgheze şi să mă sune după ora 3. Primesc apeluri când sunt la tablă în ora de engleză (la 10). Normal, am crezut că sunt colegii care vor să facă mişto (erau şi ei), dar cred acum că era RDS-iştii. Astăzi pot, în sfârşit să intru pe blog şi să navighez ca un om normal. Deşi a trebuit iar să aştept să vină curentul, văd că şi-a revenit.

Ei, măcar am aflat că nu sunt dependent de internet şi am mai citit ceva. Partea nasoală e că mi-a dat şi mulţi nervi, pentru că netul pica tocmai când vorbeam cu persoane importante pe messenger. În fine…
Am scris ceva poezii…
Revin la normal. Şcoala e plictisitoare, dar îmi place aşa. E mai bine decât să trebuiască să învăţ pentru teste şi să ştiu că am teme. Acum începe festul vinului, dar la cum plouă afară, nu cred că va fi mai nimic azi la cetatea orădeană. Poate se îndreaptă…

Am pus şi eu botul la concursul de pe bloggeri.ro. Sunt foarte curios câtă lume există acolo dispusă în a-mi vota primul articol cu cât mai multe stele pe acest LINK! Iar acum începe postul respectiv.

Aspectul meu preferat la un blog este că are puterea de a schimba opinii. Desigur, în orice formă de media chestia asta are loc, dar în cazul blogului tu eşti cel care provoacă moţiune în creierul cititorului. Şi cea mai tare parte: nu contează cine eşti. Poţi să fi copil de grădiniţă sau muribund de 90 de ani. Poţi să ai trei facultăţi sau să fi analfabet (eh, nu chiar), nu are importaţă. Orice şi oricine ai fi, nimeni nu te poate opri din a face blogging (într-o ţară liberă).

Ce fac eu? Blogging din plăcere. Şi zic asta ca să se înţeleagă că nu o fac pentru bani (ca unii). La fel ca în multe alte domenii (bloguri inclusiv), când câştigi bine dintr-un lucru te ia cu lăcomie şi tinzi să devii sellout (fraier pentru cei care nu ştiu engleză). De aceea nu am adsense pe blog şi nici un alt fel de reclamă plătită. Cât despre trăit din blogging: nu e pentru mine. Nu am talentul, nici răbdarea necesară. A, şi era să uit: am 17 ani.

Totuşi asta nu înseamnă că nu mă implic. Zilnic pierd multă (era să scriu mulă) vreme citind o grămadă de alte bloguri şi scriind pe al meu. Folosesc Feedreader fiindcă e simplu şi are search, iar datorită lui pot să spun că sunt bine informat în legătură cu multe multe chestii mai mult sau mai puţin utile. Blogul m-a schimbat mult.

Încă o chestie ştiută de toată lumea: dacă scrii bine, eşti vizitat. Pe parcursul celor 18 (?) luni de când am blog, am intrat în contact cu câteva zeci de alţi oameni pe care nu îi cunoşteam, în general de vârsta mea. Mi-am făcut prieteni (so called) şi duşmani (mai puţin) de prin toată ţara. Pentru asta e foarte util blogul – dacă ajungi prin alte oraşe decât al tău şi te plictiseşti, poţi găsi pe cineva cu care să bei o bere sau (vorba vine) un suc. Dar e interesant şi pentru prietenii apropiaţi care citesc blogul. Vine cu o mare cantitate de avantaje.

Acum vreo două săptămâni au aflat şi părinţii mei de existenţa lui alexblog.eu, moment pe care l-am anticipat. Pentru cei care nu s-au prins: ăsta e motivul pentru care vă cenzurez comentariile. Mă bucur că, deşi ştiu că mă citesc ai mei, nu e nevoie să-mi schimb stilul de a scrie în nici un fel. Dar asta e altă poveste.

Am observat, de-a lungul dezvoltării mele ca blogger, că oamenii în spatele acestor saituleţe drăguţe au gândirea asemănătoare. Vrând-nevrând, am intrat şi eu oarecum în această comunitate a bloggerilor, care pe zi ce trece creşte şi capătă mai multă putere în ţară, pe mai multe planuri. Am mai menţionat şi la alte ocazii: netics este cel care m-a iniţiat în blogging. Fără să fi ştiut iniţial, el este primul blogger pe care l-am cunoscut personal (ba chiar îl ştiu dinainte să îşi facă blog). Fiind în comunitatea respectivă, nu mă pot abţine să nu mă duc cu el la blogmeet (prima mea experienţă de acest fel – luna viitoare în 13). Pe lângă el, mai cunosc şi alţi bloggeri orădeni, dar nu merită menţionaţi (diferite motive, wink).

Deci da, dau cu blog. M-a afectat mult în viaţa personală. Mă repet? Mi-a adus multe bucurii: noi amici (local şi remote), niscai relaţii mai miştoace, colegi ofticaţi (şi unguri), neuroni bine folosiţi, apariţii prin presa locală etâcâ, dar şi căteva ne-bucurii (nu are rost să le menţionez, wink 2). Nu dau cu blog fiindcă e trendy sau nu, ca să mă bag în seamă, pentru bani sau altele. O fac pentru satisfacţia mea personală, ca să amuz şi ca să schimb opinii.

Cele 23 de apariţii ale cuvântului blog (oops 24) + una în titlu fac un număr mare şi rotund. Prea mare pentru cele aprox 800 de cuvinte din această postăreală, aşa că vă ţuc virtual în semn de ceau (dar şi ca să citiţi şi următoarea, când vine).

I-auzi ce scuze şi-a găsit un homeless guy (un fel de cerşetor) pentru a nu munci! Am avut ocazia ieri, pe autobuz, să ascult motivele acestuia pentru care nu este corect ca el să lucreze undeva. A fost ceva de genul:

Dacă nu am ceas să mă trezească dimineaţa, cum să mă duc la lucru? Dacă nu am unde să mă spăl pe faţă, cum să lucrez? Şi când mă întorc seara obosit, în ce pat să mă odihnesc, dacă nu am?

Deci acest personaj demn de a fi instituţionalizat consideră că merită să aibă totul de-a gata ca să dea şi el ceva înapoi societăţii. Refuză să muncească pentru bani, cu care să se întreţină decent, cu pat, cu ceas şi aşa mai departe, alegând în schimb să se ocupe cu cine ştie ce afaceri mai mult sau mai puţin legale sau să câştige din “afacerea” cerşitului. El probabil merge dimineaţa la cantina primăriei pentru masa gratis şi iarna doarme pe unde găseşte mai cald, poate chiar printre ţevile de apă caldă (că tot dădeau la ştiri). Asta-i viaţă? Şi-atunci ce să facă? Să muncească ca orice om normal şi cinstit? Nu…
Iar acum un moment de tăcere.
Offtopic: a apărut ieri un fel de top al blogurilor româneşti după incoming links. Se numeşte zelist şi e în beta, iar pe mine m-a pus la categoria teen. Am rămas puţin surprins. Nu m-am gândit niciodată ce etichetă s-ar putea pune pe acest blog, dar da, teen se potriveşte.

Nimic interesant nu mai sunt în stare să scriu. Caut inspiraţie în muzica house, într-o muză, în diferite filme şi altele, dar nu prea îmi stă nimic pe cap zilele astea. Decât şcoala. Simt cum se petrec multe schimări cu începutul acesta de an. Sunt noi reguli în regulamentu de ordine interioara, faza cu telefoanele mobile e mult mai strictă şi aspră, am două profe noi, unii şi-au lăsat mustaţă şamd. În mintea mea am rămas cu ideea că bobocii de anul trecut ar fi încă de a 9a, deoarece pentru mine nu s-au schimbat. De asemenea, am mai descoperit un sentiment ciudat de superioritate faţă de toţi ceilalţi colegi mai mici. Fiind a 11a, nu mai sunt mulţi mai mari ca mine. Cei de a 12a sunt ocupaţi acum. Pe coridoare e plin de boboci care încă nu nimeresc baia corespunzătoare sexului, care încă stau în faţa clasei că nu ştiu unde să iasă şi care nu ştiu unde e etajul 1 şi cancelaria. Dar e bine, e lejer, mişcarea e bună în liceu.

În timp ce scriu asta, crucea electrică de la catedrala din Centrul Civic Oradea e în flacari! Se pare că a facut scurt circuit şi s-a aprins. Cu scântei şi chestii. Pompierii au ajuns după 15 minute şi au tras un CO2. La faţa locului au apărut şi ziariştii cu camerele (ce păcat ca nu sunt şi eu acolo). Cred că sunt cei de la Crişana, că sediul ei e la doi paşi, lucky bastards. O să apară la ştiri şi poate eu sunt primul care scrie despre asta. Măcar atât…

Şcoala a început bine deja, nu mai e mult până vom începe să fim şi nevoiţi să învăţăm. Apropo de asta, am şi eu de vânzare un FC Star de clasa a 10a aproape neatins.

La 7 azi sunt 4 mari bloggeri pe Antena 3. Îmi place că se face multă reclamă fenomenului de blogging şi în România acum. Nu mai e mult şi mai tot românu care se uită la TV va afla ce e ăla un blog.

Mai jos aveţi o fază memorabilă apărută prima dată în filmul lui Scorsese.

Nu te uita la mine că oricum nu mă vezi.

Nu mai e la modă să fii bronzată.
Ţeapă!
Fost-a şi aşa zisa primă zi de şcoală, o zi de doliu pentru mine (de aia m-am îmbrăcat în negru). Au fost veşnicele discursuri pe care nu le ascultă nimeni (de fapt nici nu se prea auzeau din cauza instalaţiei de sunet de toată jena). Vorbitori au fost cei doi preoţi/profi de religie, noul director, preşedinta Consiliului Elevilor, directoarea adjunctă, primarul şi încă ceva inspectori. Părţi din discursuri mi-am dat seama că sunt repetate an de an. La alte şcoli treaba (festivitatea) n-a durat nici 20 de minute (exemplu Eminescu), la mine aproape o oră. Am primit orarul (foarte nasol) şi apoi s-a terminat. La fel de trist m-am îndreptat spre casă fără să uit să le zic colegilor, cu părere de rău, “ne vedem mâine”.
Recomandaţi nişte filme bune.
Nu mă atacaţi. Ce să fac dacă nu îmi place şcoala?

Şi gata! Asta a fost. S-a terminat vacanţa de vară, cea mai placută parte a anului. Şi acum, în ultima zi de vacanţă, ne pregătim cu toţii pentru mâine. O să fie vreme bună (cel puţin la mine în zonă), dar foarte sec. Rechizitele sunt pregătite, ghiozdanul şi tot restul din ce e necesar pentru noul an şcolar, mai puţin starea mentală.

Dacă aţi vrea, aş putea să vă spun de pe acum ce se va întâmpla mâine la mine în şcoală. La fel ca în fiecare an. Şi sunt mari şanse ca şi la voi să fie acelaşi lucru. De aceea nu văd nimic special la prima zi de şcoală. Doar ceea ce marchează: începutul sfârşitului.