Alex Drăgan – "Revoluţia nu va fi televizată, e postată pe blog"

Iar mă iau de o chestie care o văd tot mai des. O chestie penală care se numeşte lipsa de seriozitate. Angajezi sau însărcinezi unui om o treabă sau se apucă el singur de ea, da? Că aşa vrea el, vrea să producă ceva pentru alţi oameni. Şi face pe seriosu şi dă un termen pe când treaba e gata. Apoi trece mult, tot mai mult timp peste acel termen şi rezultatele tot nu se văd. Dacă treaba e pentru tine, adesea va trebui să îl cauţi tu pe om ca apoi să îţi spună tot felul de scuze pentru care amână, că e ocupat cu multe etc. Şi dacă nu, tot bagă scuze sau chiar nu zice nimic. Apoi, când treaba e gata, rezultatul e în faţa ta şi îl mustrezi pe om că a durat prea mult, el începe să se oftice cum că ce ocupat a fost şi cum că ce nerecunoscător eşti tu pentru munca lui (deseori făcută de mântuială).

Exemple pot să dau multe dar mă abţin (nu sunt ofticat că nu apar cu nimic la concursul de bloggeri).

Păi frate, dacă te apuci de ceva şi dai un termen, fă treaba până la capăt. Nu te apuca de alta între timp. Dacă eşti ocupat mult trebuia să ştii dinainte şi să nu dai termen, sau să nu o faci deloc. Măcar atunci rămâneai om serios.

…şi poţi să auzi cum frunzele respiră dacă doar asculţi.

Din nou am avut parte de un wikend destul de… nesatisfăcător. E normal aşa ceva? Aşa se întâmplă oare când începe şcoala după o vară super? Am încercat totuşi, poate nu destul de mult. Am fost la Noaptea devoratorilor de reclame şi m-a lăsat foarte rece. E un spectacol franţuzesc care ţine ore în şir dar devine tot mai sec. A început la 10 seara cu Casa Loco (nu ştiu cum se scrie) în deschidere şi cu nişte reclame super-tari după. Eu aşa am auzit doar, fiindcă am ajuns numai la 12, asta să nu trebuiască să plătesc bilet (25 lei nu merită). M-am plictisit cât am stat.

Acum sunt proaspăt întors de la mult lăudatul şi premiatul 432, sau 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile sau Amintiri din epoca de aur. Nu zic că e slab, e chiar foarte bun, dar tot nu i-aş da Palme d’Or. M-a lăsat cam rece şi ăsta.

Închei cu gândul că mare parte din modul în care mă simt acum e datorată frigului de afară. Deşi nu ninge ca în alte oraşe, e al naibii de frig şi aşa a fost toată ziua: trist. De fapt, aşa a fost tot wikendul. M-a lăsat rece.

Aţi observat că în ultimii ani jocurile PC sunt din ce în ce mai lame şi neoriginale? Te plictiseşti de ele rapid. Am dezbătut cu nişte prieteni de câteva ori pe acest subiect şi am ajuns la concluzia că jocurile vechi sunt cele mai distractive.

Deşi toate jocurile acum au grafică mindblowing de ţi-e mai mare dragul s-o priveşti, gameplay-ul la ele este tot mai slab. Gândiţi-vă ce jocuri aţi jucat acum vreo 6-7 ani (dacă aţi jucat). Poate şi voi, ca mine, eraţi lipiţi mereu de calculator în faţa unor jocuri care distrau până la obsesie, jocuri ca Starcraft, Unreal, Doom, Half Life, Age of Empires, Wolfenstein, Dark Colony etc. De exemplu, am un prieten care afirmă că jocul care l-a distrat şi satisfăcut cel mai mult este Legend of Zelda: Ocarina of Time, joc care există de peste 10 de ani deja. Şi eu stăteam ore în şir jucând Yoshi’s Island, care pare liniar fiindcă e gen Mario, dar nu e aşa deloc. Te ţine în priză până la capăt, fără să plictisească deloc. Ce joc lansat anul acesta mai reuşeşte să facă aşa ceva?

Stau şi mă gândesc că aş mai vrea un Max Payne sau ceva asemănător şi downloadez Dungeon Keeper.

Orice gen de rock preferaţi, sunt mari şanse să vă placă această trupă. Se numeşte Battle of Mice şi e de fapt un supergrup (adică membrii din diferite trupe mari uniţi pentru un proiect independent, ca Down). Singurul lor album ofera un post-metal (foarte experimental) caracterizat prin îmbinarea elementelor melodice (nu e gothic) cu tobe apăsate metodic gen doom metal, rezultatul fiind foarte heavy (nu dur), toate acestea cu o voce feminină deosebită faţă de orice am ascultat eu înainte.

Download o piesă aici.

Ia să vedem cine îşi aminteşte de asta:

A treia oară pe acest blog.
Mă refer la ultima secvenţă mai ales…

Cu cât te uiţi mai des la ceas, cu atât timpul trece mai greu şi invers.

Am fost şi eu la concert aseară, doar nu era să ratez aşa ceva. Visez ca, la 60 de ani să-mi ţin nepoţii pe genunchi şi să mă laud că am văzut Uriah Heep, iar ei să fie extrem de impresionaţi. Ce să spun, au venit întâi Celelalte Cuvinte să încălzească atmosfera şi au reuşit foarte bine să lase publicul tânjind pentru mai mult. Iar după vasta lor experienţă, era clar că Uriah Heep aveau să facă un show de zile mari pentru Oradea. Nu ştiam însă că toată interpretarea lor avea să fie atât de lipsită de eroare. Chiar dacă nu se observa comunicare mare între membrii trupei, spectacolul celor de la Uriah a fost întru totul… complet. Adică am avut refrene catchy, melodii bune de dansat (sau banguit), melodii bune de cântat, solouri excitante, balade, schimb de energie între public şi cei de pe scenă, dar şi Lady in Black. Pe scurt, show de show, ceva ce rar ai ocazia să vezi într-un oraş atât de amărât.
Astăzi prin noi.
Prezentă a fost cea mai mare parte a rockerimii orădene, precum şi câţiva profesori de ai mei, fapt care întăreşte teoria mea că rockul şi cultura merg mână în mână.

De fapt, timpul trece la fel oricum te-ai uita la el.

LE: video removed, sorry.

Play că merită! Fără sunet

…şi cu reclamă la sfărşit, dar asta e.