Alex Drăgan – "Revoluţia nu va fi televizată, e postată pe blog"

Binecuvântaţi fie bătrânii beţivi. Sunt un lucru bun pentru societate, fiindcă reprezintă o veşnică sursă de vorbe de duh, proverbe şi nelimitate urări de bine. Chiar dacă put şi sunt murdari, iar după ce oferă mâna la salut uită uneori s-o decleşteze pe a ta, mereu reuşesc să mă binedispună. Şi mereu mă simt flatat ca o astfel de persoană vârstnică să îmi ureze mie, un tinerel novice, atâtea lucruri bune, de la sănătate în sus. Astăzi, de exemplu, iar am encauntăruit un astfel de om, care, împleticindu-se în mers, a venit la mine şi mi-a spus una true de tot: din beţie omu se poate trezi, dar din prostie ba! Nu ştiu ce conotaţii trebuia să aibă când mi-a zis-o, poate nici el nu ştia, c-o fi auzit-o de la alţii, dar oricum l-am aprobat şi totul a fost ok, căci a început cu o rafală de urări de bine.

Neavând alt subiect, un coleg s-a lansat cu mine în următorul dialog:
El: Nu te-apuci de fumat?
Eu (amuzat): Nu. Ce rost are?
El: Nu ştii ce fain îi!

Am mai fost amuzat şi la ora de religie, despre care voiam să scriu cu mult timp în urmă, dar am tot ezitat. Iată, acum nu mai pot abţine. Observat-am că sunt singurul om din şcoală care ar prefera să facă religie ca lumea, decât să piardă ora vorbind despre alte religii, pocăiţi, magie, fantome, ştiri de ora 5, codul lu da Vinci, 666, avort, adolescente însărcinate şi altele (nu prea sunt atent). În fine, la ultima astfel de oră, proful s-a pus pe sondaje. După un intro care să trezească interesul, curiozitatea şi să stabilească o atmosferă “de gaşcă” proful ne pune să ridicăm mâna cei care fumăm. Desigur, fiind a 11a, nu ne mai sinchisim să răspundem sincer la această provocare. Astfel, jumătate din clasă era cu mâna pe sus. După câteva alte vorbe, se intră în subiectul alcoolului şi iar ne pune să ridicăm mâna cei care bem, “da sincer amu”. Sigur, aici au fost mai puţini care să ţină mâna drept ridicată cu tupeu, parcă parcă ceva nu era în regulă. Până la urmă cu toţii s-au lăsat convinşi. Curiozitatea profesorului nu era încă satisfăcută, şi deci zice la o adică: “care dintre voi v-aţi îmbătat în ultima sâptămână?”. Apoi a întrebat cu două săptămâni, o lună, de revelion. Curios, astfel de subiecte nu trezesc mare interes între elevi, dar când vine vorba de a spune unui profesor… deja e altă treabă. Vă imaginaţi că ochii tuturor erau aţintiţi la el. Ok, mai departe încearcă să nu pară penibil, iar după o mică introducere ne pune să ridicăm mâna cei care ne-am început viaţa sexuală. Hopa-şa! Deci iaca ce întrebare. Să vedem cine se încumetă. Mă uit spre clasă. Nimeni. Toţi zâmbeau în tăcere şi se uitau unii la alţii. Şi nimeni nu ridicat-a mâna. Trebuia să fie unul primul ca să se îi stârnească şi pe ceilalţi, dar n-a fost. De era, rămânea singur şi ăla sau aia. Ruşine? Imaturitate? Pentru unii e evident că răspunsul ar fi da, dar totuşi. Dacă mi-am început viaţa sexuală şi nu sunt în stare s-o recunosc de faţă cu colegii înseamnă că nu am fost destul de matur pentru aşa ceva?

Aveţi ocazia să-i vedeţi pe orădenii de la Spiritual Ravishment într-un preamişto concert în 15 martie, în Timişoara, club Metalbox, alături de Vokodlok şi Defilement. Iată afiş:

Cât despre mine, sunt răcit şi răguşit. Vocea mea a devenit amuzantă, scot sunete penibile când încerc să vorbesc. Profa de engleză a crezut că mă prefac. Învăţ la info, citesc cum vine Judas Priest în România şi zâmbesc când văd cum reacţionează Firefox la un site capcană care imită eBay.

Voi ce aţi face dacă v-aţi trezi peste noapte cu o erecţie satisfăcătoare? De la emisiunea aia cu D’ale lui Mitică, ceva super amuzant:

Pus-am mâna azi, mulţumită unei drăguţe colege, pe revista şcolii. Şi nu a şcolii mele. În următoarele rânduri am să spun câteva cuvinte despre “erupţia” celor de la Liceul Pedagogic “Iosif Vulcan” Oradea, şi anume revista “Tineri şi Vulcanici”, numărul 1, anul 8. Da, are copertă groasă, 40 de pagini toate color şi e făcută cu sponsor şi în Word de către elevii şi profesorii liceului. Ah, şi costă 7 lei.
Merci Alice!!
Arată relativ bine, are gust. Pozele sunt bune (+desene făcute de prunci), încadrarea e foarte bună. Pentru un liceu ca Peda, arată foarte bine tot. Conţinutul e problema. Aproape totul pare scris de profesori, de fapt la sfârşitul fiecărui articol, dacă nu apare numele unui profesor, apare numele elevului iar sub el, numele profesorului îndrumător/coordonator. Şi-am să iau pe rând.
Read the rest of this entry �

…e un cuvânt mai suculent decât “rebus”.
Cum ar fi să ai un lapsus şi să nu-ţi aminteşti cum îi zice?

Am un… uhm… nu-mi amintesc… am… îmi scapă cuvântu…erm… stai…cum îi zicea?…grrr….hai odată…ceva cu L…GRRR… cum drac… AAGRRR!! Lapsus. Mi s-a întâmplat odată asta: să am un lapsus şi să nu-mi amintesc că-i zice aşa, adică să trebuiască să explic că nu-mi vine un cuvânt în cap şi să nu-mi vină nici acest cuvânt – lapsus.
Mamă, ce aberaţii!
Noroc cu persoana cu care vorbeam. A ghicit destul de rapid ce voiam să zic. Iar apoi, dacă-mi amintesc bine, a ghicit şi cuvântul pe care îl căutam iniţial. E mişto să vorbeşti cu oameni inteligenţi. Fac treaba mai uşoară. Iar dacă şi tu eşti inteligent, discuţia probabil va merge foarte simplu şi clar.

Am pus mesaj subliminal, pentru prima dată în numaiştiucât timp. Voiam să scriu altceva pe blog, dar am un…

Profu se bâblbâia azi cu o colegă şi zise: “…locul acţiunii mă suge… este sugerat de…”.

Ieri am visat că mă tot muşca un câine de picior. Măi şi tot încercam să-l lovesc, dar el tot reuşea să-mi ia piciorul in gură (nu ştiu de ce eram barefoot). Culmea că îi încăpea piciorul până peste gleznă, deşi era un câine relativ mic. Pe bune. Tot ieri când mă întorceam de la şcoală am abservat o grămadă de câini la mine pe stradă. Erau mai mult de 10, deşi nu am stat să număr. Lătrau în disperare la două fete care treceau în plimbarea lor pe acolo. Încercau ele să nu pară speriate, dar înconjurate de atâtea corcituri cretine cum să nu fie? La un moment dat unul din câini atinge cu botul piciorul unei fete, la care aceasta scoate un ţipăt de-ăla original. La momentul respectiv eu eram marcat de nepăsare, iar apoi mi-a venit să zâmbesc.

Nu înţeleg de ce unii bloggeri îşi finalizează posturile prin titlul unei melodii…