Alex Drăgan – "Revoluţia nu va fi televizată, e postată pe blog"

Tanti pe stradă: “…totuşi a început să-mi lăcrimeze nasu’…”

Foarte busy mă aflu zilele astea. Am fost la două olimpiade şi la ambele am avut rezultate naşpa din motive care mă depăşesc. Am dat teste multe iar pe la şcoală, am început şofatu la cealaltă şcoală, am primit iar de lucru la revista şcolii, multe, în fine. Şi pe blog mai voiam să scriu multe, dar iată-mă iar fără idei.

Nu am văzut statusuri mişcătoare şi mă bucur.

Stăteam şi mă gândeam ce ilogic e să înveţi logică la şcoală ca materie. Îmi amintesc eu în a noua ce aiureală era materia respectivă, absolut inutilă şi prost făcută. Normal că nici profei nu-i plăcea să o predea. Penal că mă punea să tocesc la ea.

Citeam o vrăjeală neinteresantă azi despre motivele pentru care ai rămâne friend cu fosta sau nu. În opinia mea, a face chestia asta e un lucru bun, mai ales dacă poţi fi prieten bun cu ea. Mai ales dacă nu ai multe persoane cu care poţi conversa despre diferite chestii, poţi conversa cu ea, ştiind că te cunoaşte mai bine decât majoritatea. La plural. Nu ştiu de ce unii se simt ciudat gândind că “băh asta e tipa care mi-a dat/căreia i-am dat papucii”. Eu sunt mai special, mi se pare chiar mişto când îmi vine asta în cap (i like breaking-up).

Mi-am curăţat mouseul cu gândul la concertul Iris de sâmbătă la casa de cultură. Înţeleg că au 30 de ani şi alea alea, dar totuşi să ceară 30 de lei pe un concert cu ei ca headliner pe afiş şi atât? E o singură trupă. Probabil vor avea şi deschidere, dar nici n-o menţionează. Mi se pare prea mult. Sper că şi show-ul va fi pe măsura preţului.

Concluzia tuturor celor de mai sus: 90% din timpul pe care îl petrec la şcoală e pierdut.

…că tot n-am postat de mult. Ăsta e pentru orădeni.

Am găsit un clip care, cred eu, rezumă modul de gândire a unora din Eminescu (elevi şi profesori) faţă de Gojdu şi maniera în care aceştia şi-o exprimă. De ani de zile se discriminează şi se vorbeşte urât despre liceul meu şi ca urmare tot mai multă lume îşi face idei preconcepute şi false. E bine?

Azi e ziua în care dau ignore instantaneu la GMuri pe tema eternului clişeu. Instantaneu! Şi da, Vlad are dreptate. Mai multă dreptate nici nu îmi închipui cum ar putea să aibă. Astfel, postul acesta l-am pornit de la postul lui şi pentru el.

Da, am greşit anul trecut că am zis “Vali” când “Vali” vine mai des de la Valeriu şi nu de la Valentin. Oh well…

Ştii când cineva zice/face ceva complet tâmp şi tu nu poţi să te abţii să nu îi râzi în faţă şi simţi o nevoie copleşitoare de a argumenta poziţia ta opusă asupra acelui lucru? Şi argumentele sunt atât de bune, al dracu de bune. Aşa mă simt eu acum. Urmez trendul de a-mi bate joc de Valentine’s Day. E un trend, da. Sunt trendy. O fac pentru că sunt frustrat de felul meu, că sunt anti-social, că sunt rocker (vezi Doamne), că n-am bani de cadouri sau că n-am prietenă? Nu. O fac pentru că am ajuns să urăsc spiritul de turmă, trendurile impuse de americani, sclipiciul, rozul, ieftinul, prostia şi linguşitorenia specific românească, vrajeala, cocalăreala, mândria, invidia şi toate cele care inevitabil le vezi azi? Poate. Azi e ziua în care evit să dau ochii cu mulţi dintre cunoscuţii mei. Nu te uita aşa la mine!

Există şi părţi bune totuşi. Unul ar fi că azi lumea se ceartă mai puţin. Şi al doilea e că mulţi azi will get laid. Mi-ar plăcea să mai găsesc părţi bune la această zi. Unele care chiar să fie convingătoare. Haideţi, dacă aveţi idei, comentaţi. Băgaţi un aspect pozitiv şi promit că nu am să vă iau nici un ursuleţ/inimioară pufoasă/roz/cu sclipici sau parfum. Oke.

Şi citiţi ce zicea Vlad, că e bun. Click aici!

Prima tură de perle. Colectate personal. Puţine, noi sau vechi, puţin incomplete, uşor de ghicit ale cui (dacă eşti din Gojdu).

i.) Endodermul are dezoltarea cea mai maximă.

…aceste sanţuri adânci împarte…

ii.) …că-ţi dau una de-ţi zboară tot mucegaiu!

Îi dă cu băţul la fund lui Manole?

Aia clasică cu “Te crezi mai proastă ca mine?” nu are rost s-o pun, right?

…and no one, no one, no one cared,
but burning stars lid up their hair…

Băi deci treaba e nasoală în viaţa asta. Am realizat că toate “primele zile de şcoală” (adică atunci când e luni după vacanţă) sunt la fel. Cum? Păi mă duc vesel acolo-n clasă şi în mai puţin de 15 minute devin mai mult decât sictirit. Apoi mai trece ceva timp şi îmi intru în starea normală. Mereu dezamăgit. Chiar când mă spălam azi dimineaţă pe dinţi mă gândeam ce interesant ar fi să apar la şcoală cu un tricou pe care să scrie mare “Şcoala Suge!”. Ai naibii profi comunişti…

Şi mi-e foame şi ştiu că la 4 mă duc la curs de legislaţie (acuma e 3 fără un sfert), iar apoi matematică şi din nou conştientizez ce nasoală e treaba respectivă menţionată anterior, cea de care ziceam înainte, din paragraful precedent etc.

Aş vrea şi eu să fiu în stare să scriu din când în când posturi lungi despre banalităţi. Şi din nou a luat Slayer Grammyul. Am memorie proastă căci vreau să pun pe blog replici seci (dialoguri cum pun alţii) şi chestia e că zilnic aud zeci, multe superfunny, dar le uit. Sunt dezamăgit. Totuşi râd când aud “se ştie” în piesa de la Cassa Loco. La fel cu altă replică tâmpă auzită azi:
“Nu vă meritaţi media!”

Suntem un pic Pepsi! Stai să pun şi poză cu reclamă:

Mi-a venit titlul brusc, aşa din reclama aia care…

Vă recomand (orădeni) să mergeţi duminică să-l vedeţi pe A.G. Weinberger în concert deoarece garantat va fi foarte mişto. Zice şi pe bihon.

Am realizat din nou două chestii. Prima ar fi că Mircea Badea e naşpa. Nu trebuie motiv întemeiat pentru această afirmaţie. E de ajuns să te uiţi odată la emisiunea lui. A doua este că Metallica sunt tari şi încă sunt capabili să facă muzică bună. Asta după ce am ascultat de câteva ori noile piese care urmează (sau nu) să apară pe viitorul album. Ftw!

Eu iar mă car. Profit că e vacanţă şi dau o tură până prin centrul ţării, pe la Sibiu. Vin înapoi până luni.

Am trecut pe la şcoală tocmai când ieşeau olimpicii naţionali de chimie de la proba teoretică. Ce bine m-am simţit să aud iar accente de bucureşteni şi moldoveni – ca în vacanţă.

Ideea era că fac parte dintr-un grup de prunci care iau interviuri filmate unora dintre profii doctori conferenţiari (şi alte titluri pompoase) care-s mai baştani în domeniul chimiei. Printre ei, o colegă a mai avut de luat interviu la mai marele carbasan de clasa a 11a, olimpicul internaţional, marele zeu al chimiei. Tip amuzant pentru că se încadra în modelul ideal de tocilar. Sau geek, cum o fi. Era aşa înăltuţ, ochelarist, plin de coşuri pe faţă şi cu o mare problemă la interviu: avea emoţii. Era săracul ruşinat în faţa camerei. Prin urmare, colega respectivă a făcut cu el nişte probe, ca să iasă treaba bine din prima (n-o ieşit). Întâi, i-a dat hârtia cu întrebările pe care avea să i le pună, astfel încât să-şi mai poată pregăti cât de cât nişte răspunsuri adecvate. Una din întrebări era “Ce ştii despre patronul spiritual al colegiului nostru, Emanuil Gojdu?”. Oops. Băiatul nostru nu ştia nimic despre el. Astfel, s-a apucat profa de română (cea care conduce afacerea) să-i povestească cine şi cum a fost tata-Gojdu, pe scurt, să-i spună ce să răspundă. Faza mi s-a părut de-a dreptul penibilă, dar nu-i nimic: aşa se face jurnalismul adevărat.