Alex Drăgan – "Revoluţia nu va fi televizată, e postată pe blog"

Trebuia să-mi pun şi eu blogul pe afiş când am făcut Negură.

Săracu’ Mălă. În noiembrie (anul trecut), am pus un pariu cu el. Era vorba de ceva tip care se dădea mare carbasan. Stăteam cu Mălă lângă terenul de baschet din parcul 1 Decembrie şi priveam la ăsta. El zicea că poate să bage mingea în coş de la numaiţinminte ce distanţă, eu nu credeam. Era oricum cu mult în afara terenului, deci departe. Şi Mălă zice: “Dacă nimereşte în coş, îmi faci un blog.” Şi culmea, a nimerit. Nici nu mai ţin minte cine era. Cert e că după vreo săptămână, Mălă a căpătat blog. Pe noiembrie 11 el scria:

Welcome to my blog….blog a cărui existenţă se datorează în întregime domnului Alex Drăgan, un blogger de excepţie(dupa părerea mea) din blogosfera orădeana. Aşa că doresc să-i mulţumesc şi-l invit să scrie aici ori de câte ori se plictiseşte de propriul lui blog:)

Săracu’ Mălă. Mă simţeam dator, dar în acelaşi timp aveam sentimentul că Mălă nu merita să-i fac eu lui blog. Ciudat. Şi nici acum nu-mi dau în totalitate seama de ce am scris “malaiesi.blogspot.com” în acel formular de creare a blogului şi nu “malaies”, sau “malaiesh” (pe el îl cheamă Mălăieş-Popescu Tudor Adrian). Am fost un pic bou. Poate pentru că:

Sunt un egoist înfumurat de propriile-mi idei, misogin egocentric care doarme vinerea şi chefuieşte duminica, pregătit fiind pentru ziua de luni. Nu văd soarele de dimineaţă ca fiind mai mult decât un bec economic cu lapte în loc de lumină şi nici iarba decât ca o hrană de vaci ce creşte mult prea verde uneori ca să fie pe gustul meu. Ignorând buna etică mă impun grosolan acolo unde nu este nevoie de mine şi sparg tiparele normelor sociale printr-o înşiruire de cuvinte ce se vor a fi poezii elevate printr-o calitate mereu crescândă prost, fiind mult prea siropos şi sensibil la lumina ochilor mei ce văd lumea încojurătoare ca un vas prin excelenţă purtător de mizerii bipede sesizate de cei ca mine…

Săracu’ Mălă. Nu m-am gândit că nu se poate schimba linkul. Acum unii care-l citesc chiar cred că aşa îl cheamă, alţii îl au aşa la blogroll – “malaiesi”. Oricum, chiar dacă nu îmi plac majoritatea poeziilor lui, Mălă este un bun prieten şi mă bucur că-l cunosc. Hmm, asta era offtopic.

…când înghit. Mă doare capul şi mi-e somn. Stau treaz deşi vreau să dorm. Şi am febra musculară la un picior. Cum e aia, să ai febră musculară la un picior dacă ai umblat zeci de kilometrii cu ambele picioare?

Aţi auzit vreodată termenul de “nintendocore“? Io azi. Ce prostii ascult şi eu când sunt bolnav…

Acum câteva minute mi-am publicat primul review de disc pe site-ul Metal Maniac, din redacţia căruia se pare că sunt membru permanent. Acest portal de metal, aflat la început, urmează să crească, să adune material şi speră să ajungă, în timp, unul din cele mai importante din România.

Pentru prima dată am experimentat şi eu exerciţiul de a descrie un album de muzică într-o cronică. Am ales unul foarte fresh, care îmi stă în playlist de câteva zile şi nu vrea să iasă. Este vorba de IrremeDIABLE, unul bun de tot. Vă invit să citiţi review-ul în continuare:

Deatherii francezi de la Misanthrope se întorc cu cel de-al nouălea album de studio, primul conceptual. Nu mulţi cunosc această trupă pentru că nu a beneficiat de multă promovare, poate pentru că toate versurile sunt în franceză. Eu unul, o urmăresc de mai bine de doi ani şi sunt mândru că sunt (probabil) singurul posesor al unui tricou cu Misanthrope din oraş.
Citeşte mai departe.

Copacul era mare şi frumos,
dar avea sus de tot un vierme, o omidă, o ciupercă ce-l rodea.
Mi-a plăcut.
Aşa că am decis să-l ajut.
Să-l caţăr am vrut, dar el se opunea.
Am aşteptat să crească unghii, am schimbat încălţarea, însă coaja lui aspră mă tot respingea.
Zâmbind, plângând, cântând, eşuam iar şi iar.
Când n-a mers cu gluma, am încercat cu cearta, dar tot ce-am trudit a fost în zadar.
Dacă zici că poţi să te laşi oricând, dar nu vrei, eşti degeaba.
În final, m-am enervat.
Am luat o scară, de data asta sigur că până în vârf aveam să ajung.
Ce copac încăpăţânat!
Cu scară cu tot am picat.
Rănit, sângerând, ce era să fac?
Vrând-nevrând, l-am tăiat.
Nu-mi pare bine, nici rău după copacul de rahat.
Îmi par acum alţii mai uşor de căţărat.
Ce-i mai logic: să respiri din beţişoare de iarbă înfăşurată şi aprinsă la un capăt sau să prestezi felaţie?

Sâmbătă s-a sărbătorit în România şi Ziua Astronomiei. Astronomii celebrează ziua de 10 mai an de an, din 2003 încoace, prin prezentări şi demonstraţii, dar şi prin observaţii astronomice făcute în spaţiul public.

(realitatea.net)

Ieri seară, plimbându-mă cu nişte amici prin parcul 1 Decembrie am fost abordat de o individă drăguţă care mi-a dat un pliant şi m-a invitat la cele două telescoape amplasate lângă statuie, să privesc luna şi planeta Saturn. Pornind de la ideea că un astfel de gest era prea romantic pentru starea în care mă aflam la ora aia (10 jumate) am tins să refuz, dar amicii mei au insistat. Majoritatea a decis. Am stat şi eu la coadă şi apoi am tras un ochi către planeta Saturn, care apărea asemenea unei mici bile, înconjurate de un inel. Neconvingător, puteau la fel de bine să lipească o poză pe obiectivul telescopului. Dar Saturn e fain!

Lângă telescop şedea un tânăr înalt (cu un cap mai mare decât mine) cu bască, care supraveghea pe toţi cei care se chinuiau să prindă o vedere bună la cer. Plictisit şi nerăbdător să plecăm, am spus “E deosebit de neinteresant. Plecăm?”. În acel moment, faţa tânărului s-a schimbat brusc luând o expresie de tristeţe şi dezamăgire cruntă. Ca şi cum ceva teribil i-ar fi rănit sentimentele. Dar eu nu prea eram atent la el şi, pentru că cei care erau cu mine nu păreau să mă asculte, am repetat afirmaţia, insistând că e o pierdere de timp. Atunci, băiatul de lângă telescop s-a întristat şi mai tare, mai că părea c-ar fi urmat să plângă.

Oameni, mie îmi place pasiunea celorlalţi într-un domeniu, îi admir pe cei care se implică profund în ceea ce le face plăcere, dar nici chiar aşa. Drăguţ că au venit tinerii cu telescoape în parc, dar pe mine, vă spun, nu mă afectează cu nimic că am văzut planeta Saturn. E ceva cu care să te lauzi?

Dacă v-a plăcut (cum să nu vă placă?) poate v-ar interesa că numele trupei este Logh (e din Suedia). Look it up. Melodia se numeşte “Saturday Nightmares”.