Alex Drăgan – "Revoluţia nu va fi televizată, e postată pe blog"

E foarte ok, că, atunci când ai de “suflat în fiolă”, ţi se dă o chestie de plastic sigilată pe care trebuie s-o desfaci şi s-o montezi pe aparatu în care sufli. Nici după ce ai terminat, nu pune nimeni mâna pe chestia aia, tu trebuie s-o iei şi s-o arunci. E foarte igienică treaba.

Dar partea cu adevărat interesantă e chiar suflatul. E foarte tare că te gândeşti “bă, eu am băut ceva azi?” şi când îţi dai seama că nu, te intrebi dacă există şanse ca pe ecranu ăla să apară totuşi zero virgulă ceva acolo mic, un 0,01 sau ceva. Asta o face palpitant, bănuiesc, pentru unul care o face pentru prima dată.

Azi am făcut-o şi a arătat 0,00. N-am rânjit, dar m-am simţit oarecum… ştiţi cum? Ca şi atunci când iau o notă de 10 la o materie de care nu-mi pasă. Şi e tare că la testul de alcool practic analogul e să “iei” 0, minimul.

Mirele, n-a mers incendiul. Simularea s-a contramandat din cauza ploii. Probabil că domnul director s-a gândit că e mai bine să nu atenteze la uscatul hainelor noastre, scoţând toţi elevii afară în curtea şcolii în plină ploaie. E mai bine aşa.

Ah şi poate aţi observat că a dispărut articolul cu “liceul, frizerie”. Păi pentru toţi care m-aţi întrebat apoi “i pă bune faza?“, ei, de fapt nu e. E degeaba să te iei (cum am făcut eu) după articole de ziar suspecte şi exagerate fără să ai dovezi că o fi măcar un sâmbure de adevăr în ele. Sunt şi eu degeaba ocazional. Da, am fost abordat şi lămurit de către cineva care ştie, de fapt, adevărul şi nu, nu a fost nimeni tuns de către o profă în liceu la mine. Poate la subsol acum 2-30 de ani, înainte de o tură de tortură, dar cu siguranţă nu în acest secol. Deci, mă dezic de ce-am zis, şi de aia nu mai apare articolu.
De sunt eu acela, nu sunt blogăr eu.
De asemenea, am băgat acum câteva zile la pagina de contact chestiuţa aia de la yahoo care mai nou e la modă. Puteţi chatui cu mine direct de acolo, ca şi cum aţi face-o pă mess.
Ţineţi-mi pumnii la teză mâine.
Şi ce mai voiam să zic? Nu ştiu. O să fie balul bobocilor liceului meu vineri. Ştiţi cum nu mă duc? Pfoa!
Îmi plac rapperii poeţi, că nu-şi dau aere de boemi. Sper.

Vreau să te pipăi şi să strig: Este!

Ieste? Nu este nimeni. N-am poze cu mine. Ar trebui să-mi fac şi eu o poză în care să am gura întredeschisă şi să mi se vadă un singur ochi. Evident, s-o postez undeva apoi. Dezavantajul de a fi urât.
Una în care să scuip un ochi ar fi mai tare.
Chiar n-am despre ce să scriu. Deci n-am. Şi n-o să mă apuc să comentez ştiri sau ce am citit azi în ziar, nici să scriu despre cum nu-mi găsesc foarfeca.

Da. Mâine se anunţă o chestie interesantă la şcoală. Va avea loc ceva simulare de incendiu. A fost cu circulară prin toată şcoala să anunţe lumea că la ora cutare va suna soneria de trei ori şi profesorii vor trebui să iasă cu elevii din clase în curtea şcolii. Care profesor nu îşi scoate toţi elevii afară primeşte o amendă de 7 milioane de lei vechi. Asta ultimă chestie mi-a plăcut. Mi-a şi venit o idee. Cum ar fi să le cerem profilor 6 milioane ca să ieşim cu toţii în curte? 6 milioane că să scapi de o amendă de 7. N-ar fi rău.

De ce le zice lei vechi apropo? Dacă leii noi sunt grei, atunci cei vechi de ce nu sunt uşori? Ce prostie. Ar fi logic ca 70 de lei grei să fie 700000 de lei uşori. Că doar au aceeaşi valoare, aceeaşi greutate în mână sau buzunar, doar că cei uşori sunt mai mulţi şi cei grei sunt mai puţini. Are sens.

Cum ar fi ca, în timpul exerciţiului de incendiu de mâine cineva chiar să aprindă un foc în şcoală. Să dea foc la ceva perdele sau să stropească o clasă cu kerosen şi pac ţigara! Nimeni n-ar crede că e pe bune doar când ar vedea fumul, adică după terminarea exerciţiului. Până atunci, poate s-ar extinde focul destul de serios şi pompierii ar avea o treabă destul de grea. Plus că am scăpa de ore. :))

De ieri e pe stream noul album Trooper, care va fi lansat pe 28 noiembrie, în Old School Preoteasa, la Bucureşti. O bucată bună de rock şi heavy metal românesc, vă invit să-l ascultaţi şi aici.

Sfinte criste, ce urât e afară. E ora 4 şi pe străzi nu e lumină, în oraş e foarte aglomerat şi toate maşinile au farurile galbene aprinse. E frig ca naiba şi din când în când bate vantul nasol.

E vineri şi e zi liberă pentru mine, dar tot nu reuşesc să mă bucur de asta din cauza atmosferei de afară. Te face să te simţi, într-un fel, singur pe lume.

A fost aseară Death Fest part 2, un concert de această dată foarte brutal, cu public suprinzător de mare. Au fost mici probleme de factor electric, dar per ansamblu a ieşit foarte bine. Tot aseară a fost şi Guţă live în ceva club din Oradea. Nu ştiu cum a fost, dar îmi imaginez. Şi tot aseară a fost şi Kumm în clubul Blue Monday, care în curând face un an de existenţă în noua locaţie. Dar şi astăzi va avea loc un concert în oraş. Peste câteva ore cântă Trenul de noapte în Louie’s, trupă care îl are ca lider pe Marcian Petrescu. Cine ştie despre ce vorbesc să nu rateze.

Revenind, vremea asta îmi aminteşte de perioada crăciunului, aşa cum a fost în ultimii doi ani. Ajuns acasă, mă întrebam ce fel de muzică să ascult să mă simt mai bine pe vremea asta. Singurul răspuns pe care l-am găsit sunt colindele. Nu Hruşcă, evident, ci interpreţi gen Sinatra, Armstrong sau coveruri metal.

Când dai unui câine un os, e un gest mai demn şi mai costisitor decât ce ne fac ăştia oameni politici din Ministerul Muncii. Vor să ne mărească alocaţiile. Da, da, dacă spuneaţi că până acum un copil nu poate trăi decent cu 40 de lei pe lună, acum nu veţi mai spune asta.

Cu cât este posibil ca cei sub 18 ani să primească mai mult lună de lună din ianuarie 2009? Cu cât ne vor mări alocaţiile? Cu doi lei, fraţilor. Atâta dau ei pe noi. Nici cât un pachet de ţigări, nici cât un suc în oraş, nici cât un bilet de autobus. Vă propun să veniţi cu idei interesante privind ce se poate face cu acei doi lei pe care-i vom primi în plus. Cea mai bună idee primeşte cei doi lei ai mei!

Cu neruşinarea cu care ne măresc ăştia alocaţiile, le propun să trăiască ei o lună cu 42 de lei, să vedem ce bine le va fi. Mulţi spun că vor să fie copii din nou, păi hai fiţi copii! Na, alocaţia. E ca şi cum, după ce mănânci bine, te duci la câine şi îl scuipi. Oare cum se simte el atunci? Nu ştiu, dar voi şti din ianuarie 2009.

(publicat în volumul “Trepte”, editura Lumen, 2008)