Alex Drăgan – "Revoluţia nu va fi televizată, e postată pe blog"

Sâmbătă de la ora 14 Clubul de Poezie Sala 07 îşi mută activitatea în Librăria Gutenberg. Este şedinţă deschisă, oricine poate veni! Vom da drumul ca întotdeauna (şi vom încera să dăm drumul şi celor care vor veni) fluxului creativ şi poetic.

Azi am participat din nou la o întâlnire a Cenaclului de la Bibliotecă, iar de această dată recitatorul de serviciu a fost Andrei Pintea. Poezia lui a fost gustată şi mestecată de audienţă, iar părerile au fost împărţite. Îmi place asta. Sâmbătă am să vă dau şi un sample din lirica sa.

În şcoală zi de zi văd feţe şi feţe (feţele vechi prin locuri vechi) şi chestia asta mă face să mă gândesc. Deşi cunosc mulţi oameni din alte clase pe care îi respect (că aşa îi văd eu) şi cărora aş putea să le câştig respectul şi prietenia uşor vorbind cu ei (mai mult decât un simplu salut), totuşi nu o fac. De ce? Mă întreb şi eu uneori. Un cuvânt îmi vine de fapt în cap: lehamite. Concluzia: în clasa a 12a nu mai ai chef de oameni noi. Pur şi simplu nu mai vrei să stai să socializezi decât cu anturajul de care ai nevoie. De fapt asta caracterizează perioada asta, şi nu cred că doar pentru mine, lipsa de chef. Deea, n-am dreptate?

Poză cu Alex, după ceva site:

În Bihoreanul am citit o dumă prea tare (de care m-am prins cu întârziere). Cică o prostituată cu amenda în mână după o razie pe centură şi cu a strigat după poliţişti: “Dacă vreţi să scapaţi de găurile de pe centură apucaţi-vă şi reparaţi carosabilul!”.

Apreciez o Africana cu cocos. Sigur, mulţi se strâmbă când aud de acest brand. Dar băi, dacă era naşpa acum 10 ani, nu înseamnă că e naşpa şi acuma. De fapt, asta zice şi sloganul lor: “mai bună ca niciodată”. Şi nu cred că este altă marcă de ciocolată uşor de găsit în România… cu cocos. Mie-mi place.

Încă un om bun s-a stins din viaţă. Înmormântarea va avea loc de la ora 14. Să spunem la revedere pentru ultima dată domnului părinte/profesor.

Anul ăsta mă aştept la mai multe apariţii prin ziare. Probabil că au mai scris unii ca urmare a ceea ce a fost la la bibliotecă (vezi postul precedent), însă lucrul de care sunt sigur e un articol pe care vă invit să-l citiţi. Carmen Popa, o tânără (nu comparat cu mine) de la Informaţia de Vest ne-a vizitat sâmbătă clubul de poezie. Rezultatul: aici.

În caz că sunt persoane interesate care acum văd, repet: vrem membri noi, nu suntem exclusivişti, n-am fost niciodată.

Mă trezesc şi mă uit pe fereastră: băi, a nins peste limita decenţei. Dacă eram acum copil eram bucuros. Şi nu se mai opreşte.

Ziua de joi a fost una interesantă pentru mine. O spun doar acum pentru că de atunci n-am avut timp.

Am participat şi eu pentru prima dată la o întâlnire a Cenaclului de la Bibliotecă. Aş fi mers şi la precedentele, dar mereu s-a nimerit să apară ceva şi să nu pot. Joia asta a fost a lui Mitru Vlad, el a recitat ca invitat, deşi discuţiile nu s-au învârtit doar în jurul lui, ci şi în jurul întregului club de poezie, a cărui reprezentanţi ne-am prezentat pe scurt activitatea şi am recitat nişte poezii aşa, de sample. Reacţia a fost foarte pozitivă, Mitru şi ceilalţi am demonstrat că, în ciuda vârstei, facem poezie în adevăratul sens al cuvântului. Ne-am bucurat că am reuşit astfel să atragem atenţia asupra noastră şi a proiectului nostru (care urmează să iasă) tocmai oamenilor din Oradea cu care trebuie să ne punem pe hartă.

Seara am fost apoi la concertul Riff. A fost o plăcere să-i văd pentru prima dată (şi poate ultima) pe sibienii aceştia care cântă de mai bine de 37 de ani. Le mulţumesc pe această cale pentru invitaţie.

Cine se prinde de semnificaţia titlului primeşte un premiu. La final vă las cu una din poeziile lui Dumitru Vlad:

În vinerea dinainte de vacanţă, al doişpelea ceas când nimeni nu era la şcoală, a apărut iar ziarul şcolii. Joi şi vineri eu n-am participat deloc la tehnoredactarea lui, astfel că doamna profesoară coordonatoare împreună cu un Tudor din clasa a 9a le-au făcut.

Suprins am fost azi să descopăr cât de lamentabil au efectuat punerea în pagină a conţinutului. Patru pagini care arată groaznic şi mă bucur că nu era nimeni la şcoală să-mi vadă numele pe ele. Asta se întâmplă dacă las o treabă simplă pe mâna altora (n-am avut încotro): spaţii mari goale, articole pline de greşeli şi nesemnate, editorialul meu alterat (de profesoară), nume greşite şi alte lipsuri. Pe scurt, o bătaie de joc. Îmi pare rău că sunt obligat să mă ocup de acest ziar când văd că iată, n-am cu cine.

Astăzi am intrat în posesia şi a versiunii în word a dezastrului şi am făcut corecturile necesare cât să arate decent. Desigur, ziarul nu va mai vedea lumina tiparului cum ar fi trebuit, rămâne doar varianta pe care v-o pun aici la dispoziţie pentru download. Poate mai apar ceva greşeli ce mi-au scăpat…

Am ajuns şi eu să primesc comentarii de genul următor:

Salut, cum ti-ai ridicat blogul asa sus? Sa stii ca e super…
Eu sunt la inceput cu blogu personal,poate ne-am ajuta reciproc cu un schimb de linkuri.
Te pot adauga pe http://blog.***.net iar tu poti baga un link spre mine cu numele “*** Blog”
Daca e ok, si crezi ca ne putem intelege trimite-mi un mail la web@***.net, si spune-mi din nou URL-ul blogului tau.

Măcar dacă-mi dădea pe mail, nu doar aşa un copy-paste de lingău penibil care nici nu ştie pentru ce are blog. Asta şi încă faptul că sunt într-o poziţie decentă în zelist (plus numărul mare de vizite) mă fac să mă gândesc că wow, blogu ăsta nu-i chiar aşa de lame cum credeam, deşi scriu pe el din ce în ce mai rar. Şi nu-i.

În loc să mă preocupe şcoala mai mult, zilele astea am început să vizionez un nou serial (pe lângă cele cu care sunt de mult timp în temă, adică Entourage, House, South Park, Family Guy, Californication). Serial care, după cum scria şi într-o revistă, are tot ce-i trebuie să obsedeze. De fapt, din 6, luna asta, va fi emis şi de HBO. Se numeşte True Blood, e cu vampiri (da ştiu…), de Alan Ball, acelaşi tip care a făcut şi Six Feet Under (sub pământ srl), un motiv în plus să-mi placă. E după nişte romane, deci scris bine şi toată acţiunea se petrece în sud, la redneci, ceea ce ii da o culoare foarte mişto, dar şi umor mult. Dacă aveţi timp de pierdut, recomand.