Arhiva pentru September, 2009

h1

Student caut cazare

Wednesday, September 23rd, 2009

După ce am bătut tot Clujul şi am cautat şi răscolit, întrebat, interesat la cămine cu şi fără ajutor n-am reuşit să găsesc loc de stat care să-mi şi convină. Nu-i stres, că am opţiuni, dar aparent începe anul universitar şi eu nu sunt situat nicăieri în oraşul în care voi trăi. Deci dacă ştiţi o dumă, o chirie sau, mai bine, aveţi loc la camin si vreţi să-l vindeţi atunci contactaţi-mă secundă.

Şi da, nici mie nu-mi vine încă să conştientizez că în câteva zile îmi incep viaţa de student în Cluj. Că n-am să mai văd aceleaşi locuri în fiecare zi, ci toate vor fi la mulţi kilometri depărtare. Pe de altă parte, un nou start sună foarte exciting: oameni noi care, chiar dacă n-o ştiu, abia aşteaptă să mă cunoască. Şi am prieteni acolo destui deja, aşa că n-o să fiu singur.

Ştiu că totuşi o să-mi fie greu să mă obişnuiesc. Nimănui nu i-e uşor să înceapă brusc să trăiască în alt loc, în total alte condiţii decât cum a fost obişnuit. Cu atât mai puţin mie. Dar, cumva voi trece peste şi, sper, va ajunge să-mi placă. On my own in Cluj. De aceea am şi ales să plec în alt oraş: toată lumea spune că la facultate totul se schimbă şi te schimbă. Te maturizează. Aşadar, let the maturing begin.

Nu numai atât, dar parcă abia aştept să descopăr comunicarea. Să intru în materie. Nu de alta, dar este o mică şansă ca expresia îmi place şcoala să înceapă să poată fi aplicată în cazul meu, oricât de ciudat ar suna. Nu ca la alţii. Iar asta mă umple de excitement, sunt dornic să aflu dacă e aşa. De fapt, sunt sigur că, într-un fel, va fi.

h1

La radio, ajung din nou la radio

Monday, September 21st, 2009

Dacă ascultaţi azi Radio Maria nu veţi auzi decât slujbe religioase şi rugăciuni. Asta până seara, când, timp de o oră, eu împreună cu co-autorii volumului ce stă să apară (vineri) vom discuta diverse aberaţii lirico-sublime din nou cu Laura Chirilă, în cadrul emisiunii sale, Librăria Radio.

În seara asta, de la ora 20, vă invit să ne ascultaţi pe net şi, mai ales, să nu uitaţi de megalansare.

h1

Irod trăieşte

Monday, September 21st, 2009

Şi a publicat bine înainte de 90.

Zoom

Nu numai atât, dar îl cheamă şi Alexandru.

h1

Veni, vidi, vici

Sunday, September 20th, 2009

Am bătut Ecotopul la poker.

Aseară, pe lângă că eram nervos, am şi făcut ceva umflătură pe sub braţ care mă durea. Dar să vă spun cum m-am înveselit.

Am ajuns la sediul Ecotop din cetate şi vă spun – era plin de praf. Nesurprinzător, m-a apucat alergia încet-încet. Că doar aveau şi pisică. Dar erau băieţi de treabă, ei. Când ne-am apucat de poker, eram 8. Nu pe bani, că Ecotopul nu joacă pe bani. Şi eram în camera asta în mijloc, înconjurat de pereţi pe care erau afişe cu Fi verde! sau Cumpără verde! (rofl) şi polistirene pe care erau lipite tot felul de poze din excursii la munte. În loc de chip-uri, aveam bani de Monopoly.

Jocul a durat cam trei ore şi jumătate să zicem aproximativ, timp în care am descoperit că Ecotopul nu haleşte poker de nici o culoare. Adică sunt pe lângă (no offence, guys). Dacă şi eu i-am bătut…

Anyway, e interesant să vezi şi să cunoşti pe câţiva dintre mai-marii ecologişti ai oraşului, că sunt oameni ok. La final, când să plec, am descoperit că poarta cetăţii era închisă sub lacăt. Poarta din spate, la fel. Portarii care aveau chei se plimbau prin parcul din şanţul cetăţii, aşa că nu era nici o cale prin care puteam să dau de ei. Noroc că paznicii canini ai cetăţii sunt paşnici. Şi noroc că mai era un paznic, unu mare, sforăind undeva într-una dintre clădiri. De fapt, nu existenţa lui a reprezentat norocul meu, ci a cheilor lui.

h1

Bă Drăgan! Mă… mă măgarule…

Saturday, September 19th, 2009

Caz în care n-aţi observat deja, luna asta încerc să scriu câte o postare în fiecare zi. Şi una cât de cât consistentă. Până acum mi-a ieşit, noroc ca am avut toată vara la dispoziţie să-mi adun subiecte de monologat şi că a fost şi este o lună plină. Una foarte importantă, chiar ultima lună din viaţa mea dinainte să fiu oficial un student. Ultima lună din ultima vacanţă de copil.

Nu-i nimic, treaba merge mai departe, la fel şi blogul. Şi ca să-mi menţin fluxul de post/zi ar fi fain să mă ajutaţi cu linkuri, dume… dacă mă vedeţi pe stradă faceţi ceva haios şi outrageos ca să scriu despre voi. Să scriu ce am văzut.

Apropo de văzut, hmm… ce-am mai văzut eu recent? A da, am fost la prima şedinţă a Cenaclului de la Bibliotecă din acest cică nou sezon. S-a teoretizat mult pe tema poeziei. Zice şi Creţu:

joi a-nceput activitatea Cenaclului de la Bibliotecă a anului curent, cu Ioan F. Pop inaugurând printr-un credo asupra poeziei în relaţie cu sacralitatea şi discuţii în imediata apropiere a acestei teme şi printr-un recital scurt al poemelor lui intitulate poeme din adânc.

h1

(*) secundă

Friday, September 18th, 2009

Mi s-a întâmplat ceea ce nu mi-aş fi imaginat să mi se întâmple. Luni dimineaţă, eram undeva să-mi iau ceva de mâncare. Şi vânzătoarea se uita cam dubios la mine. Evident, am ignorat asta, fiind obişnuit să fiu privit de fete permanent (glumesc). Până când mă întreabă dacă am fost în liceul Gojdu. Da. Şi dacă am terminat acuma acolo. Da. Mi-a explicat ulterior că mă recunoaşte din primăvara asta când am fost la liceul Economic, unde terminase ea a 12a, şi am recitat poezii.

Am menţionat aici că fusesem cu ceilalţi poeţi ai urbei prin licee să recităm din propriile creaţii în cadrul festivalului Primăvara Poeţilor. Am ajuns şi la liceul Economic unde ne-au aşteptat cu apă, cafea şi ceva fursecuri în sala lor festivă şi a fost, poate, cea mai distractivă “şedinţă” de recitat din tot festivalul. A, şi trebuie să menţionez că şcoala aia e plină de fete, chiar plină. Aparent, una din ele a ajuns să lucreze ca vânzătoare şi să mă recunoască jumătate de an mai târziu. Ah, ce vedetă mi-s.

În fine, nu uitaţi: peste o săptămână vă aştept la lansare.

h1

Lansarea mare (1)

Thursday, September 17th, 2009

Se apropie şi clipa mult aşteptată. În câteva zile va avea loc un eveniment foarte important pentru mine, şi anume prima mea lansare de carte.

Deci e aşa: vineri 25 septembrie, ora 17, la sala mare a Primăriei, se desfăşoară lansarea volumului Jamais Vu sau La prima bere cu tata, avându-i ca autori pe Andrei Pintea, Dumitru Vlad, Adrian Mălăieş-Popescu şi pe mine, Alexandru Drăgan, membri ai clubului de poezie Sala 07.

Vom avea oameni de toate felurile: din politică, din cultură, din presă, din şcoală etc. Vom avea cookies. Aşadar, fac apel la toţi cititorii orădeni ai acestui blog (care îl urmăresc cu plăcere) să vină la eveniment.

Vă aşteptăm cu drag. Aflaţi mai multe detalii pe blogul nostru şi citiţi articolul meu din Zile şi Nopţi, iar apoi, dacă doriţi, confirmaţi prezenţa la lansare aici.

Get Adobe Flash playerPlugin by wpburn.com wordpress themes