Alex TG – "Revoluţia nu va fi televizată, e postată pe blog"

Ce rapid ne apropiem măi de sfârşitul lumii! Vă daţi seama? Dacă ar fi chestia asta cu sfârşitul lumii ca o dată exactă acceptată de tot creştinismul, cred că s-ar face o grămadă de colinde noi, de melodii, piese de teatru (filme sunt destule) şi de pluguşoare. Aho aho copii şi fraţi, pierdeţi vremea! De ce staţi? S-ar da lumea peste cap cu totul din punct de vedere economic. Heh, cred că arabii ar ajunge să controleze toată economia lumii. Ce haos… Noroc ca n-a fost conducerea bisericii făcută din aşa proşti încât să inventeze şi aşa ceva. Au fost alţii mai proşti cu culte care dădeau data exactă a sfârşitului şi apoi s-au făcut de cacao. Ce amuzant cum simpla şi banala logică nu funcţionează la unii… Băi eu aş face studii pe populaţia americană să-i compar cu europenii la chestiile astea.

Aaa, gata. Am deviat prea tare. Deci, ember, nu vine sfârşitul lumii, ci doar începutul unui alt ciclu. Aşa că şampania să curgă!

Se termină anul secundă, iar eu în loc să mă chillaxez ca tot omu în vacanţă, mă stresez cu şcolile înalte şi, mai exact, cu un proiect lat şi complex al cărui deadline în 6 ianuarie este. Dar destul despre asta.

Ştiţi că multă lume, la sfârşit de an, trage o linie imaginară şi face un fel de bilanţ al realizărilor principale, al succeselor sau eşecurilor? Da, eu nu fac asta. Am impresia că dacă faci aşa e ca şi cum ai pune undeva un punct şi ai da enter. Iar asta înseamnă schimbare. Eu nu vreau să fac asta, să iau anul nou ca şi pe un nou început. Ca şi ăia care zic că “gata, de anu ăsta…”, nu nu nu. Păi uite: pentru mine 2009 a fost cel mai productiv an din viaţă. Aşa că de ce să mă opresc din ritm? Vreau să o ţin tot aşa. Deci, ember, fără bilanţuri şi new year resolutions, că eu nu fac un început, ci o continuare. Încă ceva şi vă las.

Am observat o dumă tare! Faţă de anii trecuţi, când toată lumea umbla cu cefaciderev-ul în gură, anul acesta singurii care mă întreabă sunt cei cărora le pasă (sau cei pe care i-am întrebat eu primul). Motivul: nimeni nu ştie ce să facă de revelion. Pe lângă acest crăciun anost (cel mai sec din viaţa mea), se anunţă la fel şi revelionul? Chiar foarte mulţi mi-au spus ca nu au nici un plan, nici astăzi.

Scriam aici că cică ar fi o superstiţie cum că cu cât bei şi petreci mai bine în noaptea de revelion, cu atât îţi va fi anul mai bun. Păi dacă e aşa, ce ne facem cu 2010?

Ştiu bloggeri care tot pozează chestii dubaşe văzute în oraş. Ca în Bucureşti, acum când am fost, am observat că nu sunt nicăieri atâtea. Dacă te iei cu un aparat la plimbare e imposibil să nu vezi un afiş, un desen, o reclamă sau pur şi simplu un perete murdar mai neobişnuit pe care să nu vrei să-l pozezi. Asta dacă îţi place să vezi ciudăţenii de acest gen. Eu pun doar două poze, nu sunt făcute de mine, ci (cred) de Alex Pascovici.

Că e sâmbătă şi că tocmai a apărut noul număr al revistei Familia, vreau să fac câteva precizări legate de domeniul poetic în care sunt implicat.

Prima ar fi că în acest număr al revistei menţionate apare un scurt text, o trecere în revistă a volumului meu (şi al celorlalţi trei), Jamais vu sau la prima bere cu tata. O citiţi aici pe blogul clubului pe poezie, unde aveţi toate informaţiile despre carte. Tot acolo aveţi şi un scurt extras dintr-o cronică mai veche, a Ralucăi Şerban-Naclad, de la revista Tomis.

Altă cronică a apărut şi în arădeanca revistă Arca. Semnată de Romulus Bucur, poate fi citită aici. Şi dacă tot vorbim de volum, vă reamintesc că poate fi comandat de la mine direct, de pe pagina de shop.

În final mai vreau să anunţ şi să fac advertising unui proiect deosebit, unei antologii de poezie cu titlul “Iubirea e pe 14 februarie“, al cărei site acesta este. Volumul va fi lansat la anul şi va cuprinde câteva zeci de poeţi români de marcă, printre care mă voi număra şi eu. N-aş rata o asemenea antologie, având în vedere persoanele implicate şi banalul ei preţ de 10 lei.

Cât de degeaba poate să fie vremea! Zăpezile din zilele trecute au împânzit toată ţara de i-a făcut pe unii să se întrebe unde e încălzirea globală. Eu n-am comentat nimic de temperaturile de cancer şi de zăpada enervantă care mă făcea să mă tem de mersul pe jos, am suportat frigul şi tot doar sperând ca anul acesta să avem un “white christmas” dar… ce să zic, mai bine nu mă iluzionam. Aşa frumos era în copilărie când afară cădea neaua, ascultam pe Hruşcă holbându-mă la bradul frumos împodobit şi frumos mirositor, când tremuram de curiozitate să aflu ce cadouri îmi va aduce Moş Crăciun şi totul era atât de simplu şi de carefree. Mă jucam în zăpadă îmbrăcat ca un eschimos şi parcă şi aerul de afară era atât de curat ca şi la munte. Acum dacă ies afară, parcă e martie! Totul e gloomy şi străzile sunt pline de noroi.

Nu ştiu dacă există un spirit al crăciunului la noi în ţară sau dacă a fost vreodată. Cert e că, dacă am simţit vreodată un spirit al crăciunului şi am trăit o atmosferă specifică acestuia, acum acel “spirit” e mort şi îngropat. Şi dacă vreau să găsesc măcar o fărâmă din acea senzaţie a copilăriei, nu pot. Nu pe vremea asta, cel puţin.

Cu o întârziere foarte mare, iată-mă din nou scriind pe blog, un reflex amorţit. Am reuşit să-mi rezolv dificultăţile survenite în urma unor grave probleme cu serverul pe care era hostat şi alexblogu ăsta, probleme care au dus la o pierdere uriaşă de date (multe postări şi aproape toate comentariile dispăruseră) şi defectarea tabelului de comentarii. Am recuperat cât s-a putut. Dacă vă uitaţi peste, veţi observa că nu mai am comentarii deloc. Asta e.

Îmi pare rău de această perioadă pierdută, pentru că aş fi avut o grămadă de povestit legat de evenimente (cum ar fi târgul de carte) şi activităţi la care am participat, de campania electorală (cum Kelemen Hunor a dansat lângă mine) şi alegerile şi altele.

În fine, mergem mai departe. Acum în prag de crăciun am să reiau tot de unde am lăsat şi ne citim foarte curând.