Alex TG – "Revoluţia nu va fi televizată, e postată pe blog"

Am văzut azi câteva bloguri noi pentru mine (şi vechi deja, ştiam dinainte genul) extrem de optimiste, roz sau galben. Cu nişte descrieri ale unor oameni cu vieţi atâta de stas: familie fericită, copilărie cu julituri în genunchi, descoperirea sinelui în şcoala generală, greutăţi în acomodarea la liceu urmate de găsirea găştii, între timp şi a “jumătăţii”. Apoi venit la Cluj cu emoţie, înscris la facultate şi bla bla bla. Totul, absolut totul – stas. Nimic rău, nimic greu, totul muncit şi reuşit. Şi mediocru. Ca un Cambridge luat cu B (cine a dat CAE ştie).

La fel ca toţi aceşti frumoşi şi bucuroşi, şi eu îmi iubesc viaţa. Însă tocmai pentru că nu e ca a lor. Nu am un blog cu o temă aranjată până la fiecare detaliu fiindcă îmi place aşa. Îmi place să nu mă plimb prin parcuri şi să nu fac poze la copaci. Îmi place să nu am lucruri pe de-a gata. Îmi place să nu reuşesc întotdeauna, îmi place să nu fie tot ceea ce fac perfect. Uneori mă simt chiar invidios pe acei care nu au acces la tot luxul meu, în sensul că se confruntă cu lucruri mai dure. Eu am fost mereu printre cei mai buni în ce am fost implicat, dar rareori chiar cel mai bun. Şi asta îmi place. Şi îmi convine că nu mi-ar plăcea să am un animal de casă, şi îmi convine să stilul meu de viaţă nu e cel mai sănătos, îmi convine că nu sunt cel mai sportiv, îmi convine că nu sunt mereu de mânuţă cu prietenuţa, îmi convine că beau bere în loc de ceai şi cafea, îmi convine că nu ştiu desena pe caiete în timpul cursurilor, îmi convine că nu vorbesc pe stradă la telefon. Pentru că nu vreau să ţin la un animal, nu vreau să mă epilez sau să fac ceva sport (doamne fereşte dans), nu vreau toate celelalte de care am spus. Prefer să înjur, să râgâi sau poate chiar să stau cu spatele cocoşat. Şi să am manele pe telefon. Că aşa îmi place. Şi îmi place să cred că voi fi pregătit dacă voi da de greu. Prefer să dau de greu şi să trebuiască să mă descurc decât să nu simt gustul eşecului niciodată.

Paralela asta cu Cambridgeul luat cu B mi se pare excelentă.

Astăzi la 7 se lansează antologia de poezie Iubirea e pe 14 februarie, în OtherSide (Bucureşti). Expirat, după cum îl ştiu mai mulţi. Cartea cuprinde 56 de texte de dragoste ale unora dintre cei mai buni scriitori apăruți în ultimii ani, dar și ale unor poeți consacrați cu generații în urmă. Lista lor este impresionantă.

Aşadar, bucureşteni, mergeţi la lansare!

eu dau
tu dai
el/ea dă
noi dăm
voi da-ţi
ei/ele dau

De ce studenţi la litere şi (mai grav) scriitori cu cărţi publicate conjugă astfel verbul a da? S-au schimbat normele limbii române fără să aflu eu?

Ma bate gându să lansez un concurs pe blog, să dau o carte de-a mea la un caştigător. Problema e că blogul acesta, adineauri înfloritor, a ajuns să aibă trafic redus la jumătate faţă de normalul de altădat. Ştiu că e doar vina mea şi poate a faptului că mi-am pierdut rapid fanii liceeni (era când mă citea mai jumate din liceu, cu profi cu tot). Plus de asta, nu-mi mai promovez blogul cum o făceam înainte.

Sunt scârbit de faza asta cu flacăra violet. Am zis că n-o să scriu legat de ea, uite că totuşi o fac. Dacă faze tâmpe din presă, cum era moda cu 2012, mă stimulau să comentez, asta cu flacăra mă scârbeşte în aşa hal încât nu pot decât să-mi exprim tristeţea. Tristeţea că presa românească a ajuns în halu în care e. Şi nici nu ştiu până la urmă care-i faza cu flacăra violet (şi numele sună penibil), văd doar zeci şi zeci de articole în ziare şi bloguri. E normal ca presa să fie amorţită după campania electorală, când aveai ce scrie şi aveai cum sa faci rating la tv. Criza face situaţia de faţă şi mai naşpa, vezi câte ziare au dat faliment. Şi e normal să apară tot felul de ştiri de tip tabloid, dar bă! Nici chiar aşa.

Şi stai. Văd căutând pe google că discuţia asta a fost lansată de un politician. Asta e şi mai şi. Ca să vezi ce noi, opinia publică, avem de digerat din partea politicienilor. Nu e nimic nou aici. Ca un apropo, şi eu am avut de suportat acelaşi lucru când am schimbat azi un bec din tavan. Praf în ochi.

Asta văd acuma când am de învăţat ştiinţe politice. Ce faină e politica!
Auzi tu, ezoterism şi paranormal în politica românească. Bine că n-o fi Geoană ceva extraterestru!

Paginademedia.ro are o problemă cu numele oamenilor, şi una dubioasă. Dubioasă pentru că, în articolul despre cum emisiunea lui Bahmuţeanu a luat o megaamendă de la CNA, numele lui Răsvan Popescu (preşedintele CNA) apare corect, deşi ar fi uşor de greşit. Dar asta nu e tot, că v-am explicat de dubios, dar nu şi de problemă.

Problema e, după cum se vede mai sus în imaginea capturată de pe site, cu numele lui Mihai Mălaimare. Jurnalistul care a publicat ieri ştirea ba îl numeşte corect, ba îl face Mălai Mare. Mălaimare este un membru CNA, actor, regizor, fost comunist (apoi PSD-ist, apoi PNL-ist) pe care, oricum, îl cheamă ciudat. De ce însă am alege să ne batem joc aşa de el încât să-l botezăm Mălai Mare?

Acuma serios, cum ar fi să te cheme Mălai Mare? Să te strige prietenii Mălai. Să întrebe de tine: - Cum mai e Mălaiu? – Mare, frate. N-ar fi naşpa? Oare nu s-a întrebat asta jurnalistul respectiv înainte să îl batjocorească pe om?

Irod e şi pe twitter acum!

E pe times.ro o postare foarte tare care zice de unde provin de fapt numele de partide din România:

PSD – Partidul Sociopaţilor Demodaţi
PD-L – Partidul Delincvenţilor Liberi
PNL – Partida Nebuniilor Legalizate
UDMR – Ungurii Demenţi Marginalizaţi în România
PC – Prelucrarea Conservelor

Şi asta.

N-am mai pus pe blog o poezie de mult timp. Anul ăsta deloc. V-aţi dat seama, sper, că pe blog îmi pun dintre poeziile cele mai puţin reuşite, pentru că pe cele bune mi le păstrez pentru publicare serioasă. Şi dacă mă mişc bine şi am noroc, anul acesta (cine ştie?) poate abordez sau sunt abordat de o editură pentru un volum. Propriu, de data asta.

Astăzi am primit un frigider nou nouţ la apartamentul unde stau în chirie. Trebuie să stea vreo 8 ore înainte să fie băgat în priză, motive de temperatură.

Alex_TG: il cheama
Alex_TG: syda
Dumbi: rofl
Dumbi: daca as fi base
Dumbi: as bate-o

Ieri am văzut pe net (tot la radio eram) ştirea cum că Elena Băsescu deja a şi stabilit data nunţii ei cu Bogdan Ionescu Syda. Da, aşa îl cheamă.

Şi acuma îmi vină să întreb: cum? De unde o putut ieşi aşa un nume? Şi dacă îl cheamă Ionescu, nu îi ajunge? De ce naiba n-a renunţat la Syda? Sau nu poţi scăpa de Syda, e pe viaţă? Acum şi EBA, fata lu tata, o să aibă Syda. Şi poate pe viaţă şi ea. Eu unul mă îndoiesc că o să îşi schimbe numele. Totuşi… e nume de preşedinte. Nici eu nu aş renunţa la un nume de preşedinte pentru Syda, oricât de prost ar fi acel preşedinte! Nici dacă aş fi fiica lui Hitler nu mi-aş da numele pentru… Syda.

Pe de o parte sunt femei…

…apoi vin bărbaţi.

Aşa zice google.

Cseke Attila poate să îmi mănânce… fast-foodul.

Liniştit citeam azi ştirile pentru buletinul de la ora 12 la radio şi ce văd? Guvernul discută să introducă taxa pe fast-food, asemănătoare taxei pe viciu, pentru că e dăunător să înfuleci şaorme şi să bei cola toată ziua. Pare corect.

Dar dacă eu mă grăbesc la curs sau undeva şi nu am mâncat nimic toată ziua pentru că nu am avut timp (cu programul meu încărcat), sunt în mijlocul oraşului şi aş vrea să îmbuc ceva din fugă, atunci trebuie să plătesc mai mult numai pentru ca să aibă ministerul sănătăţii mai mult bani în buget? Frate, dacă eu nu mănânc şi fac foame, mi se duce dracu sistemu imunitar, slăbesc, îmi pierd energia mai repede, devin mai susceptibil la boli. Asta vrea ministerul sănătăţii? Nesănătatea?

Eu cred că e mai sănătos să bag repede nişte calorii în mine decât să fac foame. Minunile astea ce ne guvernează or să facă o listă cu produse dăunătoare care trebuiesc taxate. Dacă bagă şi pe cele de patiserie, e chiar culmea.

Sunt chestii ca astea care puţin câte puţin te revoltă şi te frustrează legat de ţara în care trăieşti. Şi mai zic odată: bravo ălora care l-aţi votat pe Băsescu!