Arhiva pentru February, 2010

h1

RDS e de vină

Sunday, February 28th, 2010

A început semestrul doi de facultate!
Şi deocamdată nu am făcut cursuri decât la o singură materie, Comunicare publică. Am tras tare un modul de 11 cursuri în weekend şi am aflat despre cum o să fac eu (cu încă doi colegi) o întreagă campanie publică. Da, ştiţi campaniile cu spoturi la tv, pliante pe stradă, afişe în spitale sau pe cele anti-fumat. Ei bine, ceva în genul o să trebuiască să fac şi eu. Problema e că, spre deosebire de cei care organizează toate campaniile cunoscute, eu nu am nici timp, nici bani. O să fie harcor. Posibil să mă vedeţi prin Cluj undeva pe stradă oprind oameni, sau să vedeţi prin presă despre campania mea, ăsta ar fi scopul.

De cum am ajuns în Cluj, am constatat că ale mele cursuri, rând pe rând, se suspendă. Afară puteam ieşi, dar nu voiam să îi privesc pe alţii cum beau şi se distrează iar eu să casc (nu puteam bea alcool pe motive de sănătate). Făcusem asta sâmbăta trecută şi n-a fost plăcut. Aşa că am rămas singur cu netul meu de toată jena, stickul de RDS mergând cu o viteză mai slabă ca oricând, de am noroc dacă-mi iau doar două minute să pot să-mi văd inboxu la mail. Imobilizat la pat chiar am fost la un moment dat (tot din cauză de sănătate şubredă), dar am luat-o ca pe o ocazie să termin romanul Gargui, cartea mea semnată de însuşi Andrew Davidson la Gaudeamus anul trecut. M-a sensibilizat mult şi îl recomand oricui, mai ales fetelor.

De asemenea, azi am vizionat filmul rec 2 şi dacă v-a plăcut prima parte, vă recomand să vedeţi şi sequel-ul urgent.

Cam atât pe moment. A, şi dacă vă întrebaţi de ce fac reclamă, am pus bannerul acesta pentru că îmi place ideea.

h1

Întrebare

Saturday, February 27th, 2010

În paragină a întrebat cineva dacă îmi las blogul. Nu nu nu. Cică am scris trei poezioare într-o zi. Una dintre ele e mai jos.
Foaie lată de salam, aş vrea să dau un bairam.


Mai foloseşte cineva telefoanele publice?
Ştii cum funcţionează?
Că eu stau în faţa unuia şi-aştept
să spună ce simte.

Qwerty, zice radioul,
a fost inventat după Cârcotaşi.
Să muriţi voi
că eu stau în faţa uneia şi-aş vrea
să spună ce simte.

Uşile mai noi se incuie în podea
şi cred că şi în tavan.
Când se descuie am să ştiu
că stau şi sper
să spună ce simte.

Nivea de buze cu căpşuni
nu se întinde uniform.
Nu se întinde ca mâinile lângă corp,
nu se întinde cum fac pupilele,
nu se absoarbe ca aerul în nări,
deşi nimic nu o opreşte
să spună ce simte
pe litere.

h1

Birthday wishlist

Thursday, February 11th, 2010

În caz de orice, vreau să fac o listă cu lucruri, relativ uşor de procurat, pe care mi le-aş dori de ziua mea, la finalul lunii martie:
- tricou cu Beaudelaire, dar nu orice tricou, ci acesta
- set de poker (peste 100 de chip-uri)
- volum Lizoanca la 11 ani
- vinuri vechi sau bere de import
- boxe (2.1 măcar)
- shot-uri (set de păhărele pentru tărie)
- volum Angela Marinescu, Probleme personale
- săgeţi de darts sau tablă de darts profesională

Aveam în listă şi bilet în faţă la AC DC. Spre surprinderea mea, am primit deja banii de bilet, acum trebuie să fac rost de el.

Acum, ce nu vreau, sub nici o formă, de ziua mea:
- orice de la King Art/Poco Loco
- hamster, porc de guineea sau orice alt animal

h1

100 de lucruri despre mine

Tuesday, February 9th, 2010

…ar fi prea puţine ca să mă cunoşti, poate însă destule cât să-ţi faci o impresie. Totuşi, nu am să scriu 100 de lucruri despre mine, nici 10, nici 50, nici 126. De ce s-o fac? Îmi pasă ce părere ai tu despre mine? Nu. Aş vrea eu să îţi faci tu o părere despre mine care să coincidă cu anumite chestii? Poate. Dar ăst’ e doar un alt motiv de ce să nu scriu… vezi titlu.

Nu sunt nici în halu’ acela de narcisist cum sunt o grămadă de alţi bloggeri. Sau mai degrabă bloggeriţe, că am observat că duma asta cu “x lucruri despre mine” se transmite via fenomenul numit leapşa, despre care zicea, pe bună dreptate, un tip înţelept pe twitter (am uitat exact care) că “este un fel de palmă la fund virtuală pe care şi-o dau fetele”. Şi nu mi se pare deloc distractiv să stau să mă gândesc la o listă de lucruri care mă caracterizează. Şi chiar de aş face-o, care e scopul? Adică, să ce? Nu folosesc blogul ca să mă bag în seamă cu oameni care îmi împărtăşesc calităţile, defectele sau gusturile. Dacă chiar vrea cineva să afle despre mine, am arhiva la dispoziţie că, har domnului, scriu de ani de zile aici.

Da, ştiu că ar fi mai uşor de citit, mai amuzant, mai atractiv şi un bun mod de a agăţa cititori, spre deosebire de lungile postări pline de text. Nu-mi pasă.

h1

Liberté, égalité, fraternité

Monday, February 1st, 2010

Era cazul să văd şi eu, în sfârşit, cele Trois couleurs ale lui Krzysztof Kieslowski. Şi să mă lase şi pe mine, cum au făcut cu mulţi, profund impresionat. Mi se pare un mare păcat că nu prea sunt alţi regizori care să-i urmeze exemplul. De fapt, de când nu aţi mai auzit termenul de film artistic? Eu nici nu îmi amintesc ultima dată când am văzut sau auzit acest termen. Ori aceste filme ale lui Kieslowski sunt, cu siguranţă, unele dintre cele mai artistice dintre cele pe care le-am vizionat, în sensul cel mai bun al cuvântului.

Acum ne uităm la Avatar în 3D şi zicem că e cel mai fain film ever. Cum să fie ăla cel mai fain film ever? Eu nu cred că un om normal şi cu mintea deschisă ar putea să se uite la trilogia polonezului şi să mai zică apoi despre producţia lui Cameron ca e cel mai fain film ever. Dar de ce să vedem un film fără efecte speciale, fără acţiune de tip sărit din elicopter şi împuşcat pe nuştiucare, fără gadgeturi futuristice sau vrăji fantastice? De ce când putem vedea munţi plutitori şi oameni albaştri? E plictisitor să vezi oameni angajaţi în vieţi lipsite de fantastic, tragedie, comedie sau romantism.

Ei bine, eu nu sunt de acord. Nu astea fac un film bun.

Get Adobe Flash playerPlugin by wpburn.com wordpress themes