Arhiva pentru June, 2010

h1

Serbările Timişoreana se întorc

Wednesday, June 30th, 2010

Serbările Cetăţii – ce-s alea? Berea e baza.

Se poate compara. Anul acesta Serbările Timişoreana se întorc… şi la Oradea! După ce în anii trecuţi ne-au ocolit, acum vom avea parte de trei zile de concerte şi multă bere. În perioada 16-18 iulie, în Parcarea Independenţei avem:

Vineri, de la ora 20:00 vă vor încânta pe scenă formaţiile Zob şi Cargo.
Sâmbătă, tot începând cu ora 20:00, pe scenă urcă Zero şi Holograf.
Duminică, veselie mare pe ritmurile celor mai bune melodii de la Pasărea Colibri.

Mai multe detalii aici. Singura curiozitate pe care o mai am: oare cât de ieftină va fi berea?

h1

Luther

Thursday, June 24th, 2010

LutherTitleScreen.png


Dacă vreţi să vă răcoriţi mintea, să vă detaşaţi total, am un serial foarte reuşit să vă recomand. Este vorba de un thriller psihologic produs de BBC (deci da, cu britanici) care a rulat anul acesta timp de 6 episoade a câte o oră.

Serialul se concentrează pe John Luther, un detectiv londonez extrem de talentat care îi prinde pe criminali folosind metode neconvenţionale. Până acum, nimic nou. Ceea ce face însă din acest serial unul deosebit sunt intrigile legate de viaţa lui personală (soţia care îl părăseşte), de Alice, un fel de mini-Hannibal Lector feminin, dar mai ales de povestea foarte bine pusă la punct. Chiar dacă nu debutează prea grozav, tensiunea maximă din ultimele episoade te ţine permanent în priză. Se aseamănă cu acele seriale anime japoneze parcă prin răsturnările de situaţie complet neaşteptate. Dar, practic, fiecare episod are momentele lui în care ţi se taie respiraţia.

E plăcut să mai vezi şi actori britanici extrem de talentaţi la lucru, precum şi regizarea atât de ne-americană. Mi-a plăcut, de asemenea, că poliţiştii nu aveau atâtea gadget-uri şi o tehnologie atât de impresionantă, comparativ cu serialele americane de gen. Şi încă un plus: muzica.

Garantez, aşadar, pentru acest serial.

h1

Încă o căutare Google

Saturday, June 19th, 2010

why

h1

Bunica şi Doggy

Friday, June 18th, 2010

Pentru că în ultimul timp aici pe blog m-am legat mult de cultură (muzică, teatru, literatură), cred că ar fi cazul să mai schimb un pic direcţia şi sincer, zilele astea, cred că multă lume, inclusiv eu, are nevoie de ceva să o învselească. Aşa că vă ofer un minut de veselie:

h1

RIP Ion Davideanu

Tuesday, June 15th, 2010





Ion Davideanu
(15 ianuarie 1938 – 10 iunie 2010)

L-am cunoscut şi eu pe poetul orădean Ion Davideanu, un om cu caracter puternic care “trăia prin poezie şi pentru poezie”.

Chiar dacă nu mai e printre noi, va rămâne spiritual în inimile noastre prin ceea ce a scris, cele 11 volume ale sale.





Sorry pentru absenţă.

h1

Faust, de Silviu Purcărete

Friday, June 11th, 2010

Epic. Acesta este cuvântul. Cel mai epic spectacol de teatru pe care l-am văzut şi, chiar dacă nu am văzut multe, cred cu tărie că foarte puţine altele ar avea şansa să se compare cu Faust, al Teatrului Naţional Radu Stanca din Sibiu. La ieşirea din hală, încă simţi fiori.

În regia lui Silviu Purcărete, piesa adaptată după Goethe îl prezintă pe Faust, medicul şi profesorul disperat care nu mai găseşte nici un sens în a trăi. Acesta este ispitit să-şi vândă sufletul lui Mefisto, jucat în manieră excepţională de Ofelia Popii, în schimbul puterii magice a diavolului. Astfel, experienţa grotescă începe, iar Faust, împreună cu publicul spectacolului, sunt duşi în infern, în inima dezlănţuirilor satanice.

Exploziv şi tulburător, spectacolul impresionează prin grandoare: sunt implicaţi peste o sută de actori plus un câine, o formaţie care cântă live şi se foloseşte un număr mare de efecte scenice. Printre acestea, menţionez doar proiecţiile uriaşe, segmentele de scenă şi platformele mobile, distrugerea unui zid, suspendarea actorilor. Lumina (şi focul), decorul uimitor, costumele şi machiajul joacă şi ele un rol important. Toate acestea şi multe altele alcătuiesc o imagine înfiorătoare care taie respiraţia.

Este clar că eforturile pentru punerea în scenă a unui astfel de spectacol sunt la fel de mari ca şi efectul pe care îl are asupra publicului, şi de aceea îşi merită toate aplauzele şi laudele pe care le-au primit cei din faţa audienţei, dar şi cei din spate.

h1

Post #750

Wednesday, June 9th, 2010

Nu scriu des dacă stai să calculezi. Chiar rar. Dar, uite: am 750 de postări pe blogul acesta. Yey!

Happy Blogday to me!

Get Adobe Flash playerPlugin by wpburn.com wordpress themes