Arhiva pentru June, 2010

h1

Experienţa FITS 2010

Monday, June 7th, 2010

Ce mişto sună FITS. Anul acesta am prins şi eu trei zile în Sibiu pe durata festivalului de teatru, al treilea ca amploare şi importanţă din lume de acest gen. Dacă am ratat complet TIFF-ul, măcar am prins ceva din evenimentele de la FITS şi, sincer, a fost bestial.

Pentru că am avut acreditare de presă şi am intrat gratis la două dintre spectacolele cu public plătitor de bilet, trebuie să-mi fac acum datoria şi să răspândesc câte ceva din ceea ce am văzut.

Primul spectacol la care am fost a fost şi cel mai impresionant şi e un show la care aş merge oricând. Faust, în regia lui Silviu Purcărete, m-a dat pe spate şi mi-a extins viziunea asupra teatrului cum nu m-aş fi aşteptat. Apoi, sâmbătă, am trecut şi pe la centrul de presă, mi-am luat nişte poze şi am aflat despre ce s-a mai întâmplat în cadrul festivalului şi am ratat eu. De menţionat ar fi un spectacol care a avut loc pe două hoteluri înalte, cu peste 10 etaje, şi care s-a jucat, după cum spune şi numele, Vertical. Dar ar mai fi fost şi altele multe pe care aş fi vrut să le văd. Încercând să prind cât mai mult din aerul festivalului, am mers pe pietonală să văd şi show-urile artiştilor ambulanţi, cu costume care mai de care. Neimpresionat, m-am retras la o bere pe terasa din curtea teatrului, al cărei perete era umplut complet cu desenele lui Dan Perjovschi. Foarte interesant de văzut. De fapt, am băut un pahar de vin până la urmă, pregătindu-mă pentru spectacolul lui Andriy Zholdak, Turandot. Din nou am rămas impresionat, dar piesa a trezit în mine mai mult întrebări decât răspunsuri. A treia zi a rămas să mai văd Metamorfozele lui Purcărete, un alt spectacol care m-a impresionat mai ales prin eforturile actorilor. Însă detalii despre aceste trei piese la care am fost vă voi da în zilele următoare, cu poze cu tot.

După lunga repriză de artificii care a încheiat festivalul, am simţit că experienţa mea legată de el a fost una foarte plăcută, care mi-a încărcat simţul culturii. Vreau cu siguranţă să revin şi la anul, mai ales pentru că, nicicând şi nicăieri în ţară, nu cred că se găseşte atât de mult teatru de calitate excepţională la un loc. Păcat că e fix înainte de sesiune.

Get Adobe Flash player