Alex Drăgan – "Revoluţia nu va fi televizată, e postată pe blog"

Că nu am zis nimic despre cum mi-am terminat anul de facultate, vă zic: a fost bine. Iar şi iar am fost întrebat pe parcurs în ce constă comunicarea asta. Şi relaţiile publice. Constă în ceea ce vezi şi auzi tot timpul. Constă în ceea ce spune politicianul, culorile reclamelor de pe stradă, felul în care e aranjat în pagină ziarul şi aşa mai departe. E peste tot. Şi am fost entuziasmat, ca orice proaspăt stundent; iar primul semestru a fost plin de noutăţi şi de lucruri interesante. De aceea am luat şi note bune. În al doilea semestru lucrurile s-au schimbat puţin. Cu un orar foarte nasol, profesori mai puţin interesaţi de predat şi materii pe care le-am mai întâlnit şi la liceu, entuziasmul meu s-a răcit dramatic.

Însă am făcut o campanie foarte faină care s-a dovedit a fi un succes. Nu, nu e greu la comunicare, e lejer şi interesant. Nu destul de lejer cât să scapi fără să trebuiască să înveţi şi să faci activităţi practice, muncă în stradă, muncă în echipă, muncă ce ţine de imaginaţie dar şi de răbdare.

Printre lucrurile pe care le-am observat la facultate e că foarte mare parte din populaţie nu ştie să scrie. Bine, nu mă refer aici la cifrele uriaşe de analfabeţi, ci la cei care nu sunt în stare să folosească cât de cât corect limba română. Şi îmi place că, ca şi cei de la jurnalism, învăţ să scriu şi să vorbesc cât mai corect.

Comunicarea e un domeniu foarte vast, dar şi relativ nou. E interesant că e mereu în schimbare, în evoluţie. Există şi bazele ei, dar nu faci nimic dacă nu eşti la curent cu noile cercetări şi inovaţii. E pentru oameni treji, oameni flexibili, sociabili şi mai ales informaţi. Dacă daţi la comunicare, să ştiţi cam ce vă aşteaptă.

Dacă eşti o emoistă de 11 ani cu o nevoie acută de atenţie ai grijă ce faci pe internet, ai mare grijă pe cine provoci. Citiţi aici povestea lui Jessi Slaughter, fata al cărei tată a schimbat pe vecie moda expresiilor la mişto pe internet. Şi Encyclopedia Dramatica are un articol mult mai detaliat despre ea aici (atenţie la citat).

Mai prinde bine o furtună din când în când să mai scadă temperatura. Astăzi, sincer, am fost aproape disperat de caldură. M-am bucurat când am aflat că am câştigat nişte bere şi mici la Serbările Timişoreana. Le mulţumesc aşadar pe această cale organizatorilor şi lui Laurenţiu.

Şi apropo de serbări, am participat şi eu aseară la bairam şi am fost plăcut suprins de organizarea foarte bună a întregului eveniment. Au evoluat mult de când au mai dat prin Oradea. Nu mai avem de a face cu un bâlci tipic gen “ziua comunei X” cu bere proastă, mici naşpa şi nişte playback. Acum se iau mult mai în serios şi bine fac. Îmi plac concursurile originale şi modul în care au aranjat toate în parcare. De asemenea, am avut ocazia să-i văd pe timişorenii de la Cargo, care au făcut, ca de obicei, un show foarte reuşit.

Recent am vizitat şi Satu Mare, un orăşel izolat undeva la nord-vestul ţării şi după 2 ore de plimbat pot spune că deja îl cunosc în mare. Centrul este foarte mic şi simplu, sunt multe terase şi câteva parcuri foarte îngrijite şi liniştite. Am ajuns la concluzia că este oraşul perfect pentru pensionari. Mai multă linişte nu cred că găseşti altundeva la noi. E comparabil cu orăşelele din Austria. Curat, liniştit şi incredibil de plictisitor. Am învăţat acolo cum se scrie corect cuvântul cazinou şi faptul că nu se zice sătmărean, ci sătmar. Sper ca până mă pensionez eu, să mai deschidă cineva acolo şi o sală de cinema.