Alex Drăgan – "Revoluţia nu va fi televizată, e postată pe blog"

Poezia îi aparține lui Daniel-Silvian Petre și este luată (și pusă aici în scop promoțional) din volumul Napalm d’Or, carte pe care am vrut să pun mâna de când am aflat că urmează să apară (cam așa prin 2007). Am citit-o acum, în 2011, și trebuie să spun că nu prea sunt satisfăcut.

Sigur, premisa e că debutul Overdose a fost foarte bun, o adevărată plăcere pentru cititor, pentru mine. Al doilea, însă, nu mai se ridică la așteptări. Nu prea. Sigur, are câteva faze mișto, dar lipsesc multele metafore uimitoare cu care eram obișnuit și abundă în repetiții enervante (te iubesc pentru că, sunt gelos pentru că). Rămâne jocul, mica doză de umor, dar parcă nu se mai îmbină toate așa de bine. Râmâne erotismul, tema morții și zeul mereu doi pași în urmă, îngerii și poemele-pastilă, adică acelea despre nimic. Poemul meu preferat din acest volum e mai sus.

A! Și este un poem fain în carte, pe care Daniel Petre l-a făcut melodie și i-a tras și un videoclip mișto.

Unora dintre oameni le stă în fire ca, atunci când văd exemple de prostie crasă, să ignore și să meargă mai departe. E și normal să zici așa: de ce să mă cobor eu la acel nivel? Ce reacție să am la așa ceva? Dar fiecare om are o limită. Cam așa sunt și eu: când văd prostia în fața mea, sfidându-mi sistemul cognitiv, de obicei sunt tentat să fac mișto, să ironizez, dar mă abțin. În mod normal mă abțin pentru că nu are rost să intrii în conflict cu astfel de oameni. Câteodată mă enervez, și atunci e mai greu să mă abțin, dar tot o fac pentru că nu vreau să jignesc din furie, și câteodată, mult mai rar, mă întristez. Sunt și acele momente când suntem descumpăniți de restul lumii, de țara asta, de prostie în general. Știți despre ce vorbesc.

Oricum, vorbind despre limite, ale unora sunt mai întinse, ale altora mai ușor de călcat. Și văd asta cel mai bine pe grupul de yahoo al anului în care sunt la facultate. Principiul grupului de yahoo e simplu: o grămadă de oameni care primesc cu toții același mesaj când unul dintre ei decide să scrie un mail. Și mai luați în considerare că sunt la Comunicare și Relații Publice. Un domeniu uman. Un domeniu, deci, dominat de femei. Femei care au terminat liceul la profil uman. Femei care sunt confuze… legat de multe lucruri. Femei a căror capacități mintale sunt, uneori, precare. Să nu spuneți că generalizez: eu am mers de la general la particular aici. Sumă mare de sume mici. Una dintre ele este suma de proaste. Genul de fete care, deși le spui un lucru cu două mailuri în urmă, ele te vor întreba din nou același lucru. Sau care vor lua cel mai logic lucru din lume, un lucru elementar, dat atât de bun simț cât și de legislație sau regulament, și vor spune că nu îl înțeleg. Genul de fete care, în loc să se obosească să dea cel mai banal search pe google, vor deranja pe toată lumea cu câte un mail sau două. Dar și băieți, să nu săriți la mine că-s misogin. Chiar sunt, din păcate, și băieți care se încadrează în cele de mai sus.

Și apoi, desigur, avem cu toții inboxurile pline de mailuri cretine care, cu cât sunt mai multe sau mai stupide, generează alte mailuri. Cele cu mesaje conflictuale. Cele de genul “dar pentru numele lui D-zeu terminați odată”. Eu dacă aș fi moderator al grupului, nu aș permite asta. Dar ce-i de făcut dacă nimeni nu ia numele lui dumnezeu în serios?

Am citit alaltăieri o carte pe care voiam să pun mâna de ceva vreme. Și după ce, în sfârșit, am pus laba pe ea, n-am mai putut s-o las neterminată. E vorba de romanul Irezistibil, al poetului Dan Coman, unul din cei mai valoroși pe care-i avem în România.



După ce a scos câteva volume de poezie, bistrițeanul s-a trezit cu o bursă în Germania, unde s-a dus și a scris pentru prima dată proză, o autobiografie fantastică în care îl supune pe erou, poetul D Great Coman, constant unor presiuni devastatoare. Lumea ostilă îi stă împotrivă, iar visurile sale de succes literar îl împing spre prăbușire. Este folosit, este posedat, se autodevorează și se descompune. Recomand cu căldură această carte celor care își doresc o evadare din cotidian, o delectare prin lectură.

Încerc și sper să continui cu câteva eforturi să-mi fac blogul mai vizibil, mai accesibil. Am făcut câteva îmbunătățiri la acesta, de exemplu i-am băgat plugin de postări recente și acuma puteți da direct like pe facebook dacă vă place ce-ați citit. De facebook, încă nu mi-e pregătit, dar va fi. Și sper să scriu mai des după sesiune, că îmi pare tare rău de acest blog să-l las așa în voia paianjenilor.

Salut toată lumea. La mulți ani 2011. Ye! Deci…

Papa Ioan Paul al Doilea ar putea fi beatificat, conform cotidianului IL Giornale, după ce Vaticanul a recunoscut atribuirea unui miracol fostului suveran pontif.
Comisia de la Vatican a considerat ca fiind miraculoasă vindecarea de maladia Parkinson a călugăriţei franceze Marie Simon-Pierre.
Dosarul, studiat şi de teologi, trebuie să fie examinat în curând şi de comisia cardinalilor şi episcopilor membri în Congregaţia pentru cauzele sfinţilor.
După beatificare, pentru ca Ioan Paul al II-lea să devină sfânt, va fi nevoie ca un al doilea miracol să îi fie atribuit.

Aceasta este știrea pe care am citit-o astăzi la știrile UBB Radio. Noroc că îmi citesc știrile înainte de a intra în direct că poate altfel aș fi izbucnit în râs în timpul jurnalului. Deci, aparent, există o comisie care spune cine e sfânt și cine nu. Desigur, nu e așa ușor: trebuie ca papa să dea un decret, să te declare înainte de toate “venerabil”, să faci măcar două minuni care să fie investigate și validate de teologi și de Vatican, să fii mort de câțiva ani și să treci de evaluarea unui comitet format din cardinali şi episcopi. Dacă respecți cu sfințenie canoanele bisericii și faci doar un miracol, atunci poți fi cel mult beatificat. Adică ești pus pe un rang inferior sfinților. Sunt curios ce urmează după toate acestea. Îți rezervă o zi specială din an în care toată lumea să te venereze? E chiar interesant.

Cel mai interesant e cu miracolele astea. Eu aș fi, cred, fascinat să lucrez la Vatican. Să aflu atâtea chestii oculte și poate chiar să iau parte la câteva, să cunosc oameni atât de interesanți… Să validez și eu un miracol, două…

Apropo, chiar recent am aflat că Vatican este locul cu cea mai mică vârstă la care poți face sex legal: 12 ani.