Alex Drăgan – "Revoluţia nu va fi televizată, e postată pe blog"

Am un curs foarte tare și vreau să scriu un pic despre el pentru că ar trebui să-l avem și în România la facultate. Se numește Communication and Technology și e foarte util. De fapt, cred că ar trebui ca studenții de la comunicare să-l aibă în primul an de studii.

De ce? Primul lucru, te obligă să-ți faci un blog și să scrii pe el. Îți arată cum îl poți folosi la modul profesional și cum te poate ajuta. Apoi, trebuie să-ți faci cont de twitter pe care să postezi. Te învață practic cum se folosește.

Unul din cele mai bune lucruri la curs e că avem invitați care ne vorbesc despre cum aplică lucrurile astea în afaceri. Miercuri, spre exemplu, a venit un tip dintr-o echipă care face relații cu clienții pentru banca SEB pe social media: facebook și twitter. Ne-a arătat screenshot-uri cu situații reale din trecut în care au avut eșecuri și succese cu asta și ne-a explicat ce au învățat din experiență.

Un alt curs a fost despre istoria tehnologiei în muzică. Despre cum au evoluat player-ele, cum au influențat muzica și cum putem gândi viitorul în funcție de această istorie.

Până acum, am avut de făcut un review la un documentar, de scris despre curs și de făcut o autobiografie tehnologică video. Din păcate, de maxim două minute. Puteți vedea pe blogul meu pentru curs aici. Urmează mai multe până la finele lunii, când va fi evaluarea finală.

Așadar, aștept ziua în care voi vedea și studenți în România care să învețe la facultate aceste lucruri cu adevărat utile în domeniul comunicării. Eu le-am învățat de unul singur în cei 5 ani de când am blog, 2 ani de când am twitter și un an de când sunt pe facebook. Acum e o plăcere să le aprofundez.

Oprește-te pentru o clipă din ceea ce făceai și citește asta:

…și ține mine ce am spus.

Azi pe tren când mă întorceam de la școală ascultam eu muzică așa ca de obicei. Iar între piese auzeam din apropiere un tip care vorbea cu un accent britanic foarte mișto. Am prins ceva frânturi interesante, așa că la un moment dat am decis să dau jos căștile și să ascult conversația. Erau doi oameni bine îmbrăcați, probabil oameni de afaceri, care vorbeau despre seminarii legate de tehnologie și inovație la locul de muncă. Printre altele, despre WorkTech.

Și apoi mi-am amintit de ceea ce ascult pasiv când sunt în mijloacele de transport în comun din România. Știți despre ce vorbesc. În Cluj mai rar pentru că de obicei ascult muzică, însă în Oradea te minunezi câteodată de stupiditatea personajelor care călătoresc cu tine. Pe lângă discuțiile în limba maghiară, tâmpeniile din conversații erau la ordinea zilei. Și ocazional mai nimeream să aud și câte un accent din acela de țăran extrem, că nu știam dacă să râd sau să mă întristez. Nu am nimic cu țăranii, să nu credeți că urăsc accentele lor. E doar felul în care spurcă limba română care mă pișcă pe mine. Dacă s-ar face un studiu să se măsoare nivelul de IQ al celor care nu au mașină și sunt obligați să folosească transportul în comun și apoi s-ar compara datele cu altele dintr-o altă țară cum ar fi să zicem… Suedia, diferența ar fi imensă.

Nu spun că sunt prost sau că toți care merg cu autobusul sunt proști în România. Spun că există o diferență. Mare.