Alex Drăgan – "Revoluţia nu va fi televizată, e postată pe blog"

În speranța că o să reușesc să fac un minim de oameni să stea mai puțin pe 9gag, am scris asta. Anul acesta am terminat de citit trei cărți și vreau să vă recomand pe două dintre ele.

Prima este The Contorsionist’s Handbook, roman de Craig Clevenger, foarte lăudat de tot felul de critici. Ediția mea are chiar pe copertă chestii de genul “I swear to God this is the best…”. Mda, nu e romanul secolului, dar e destul de bună și entertaining. Am văzut că în prezent se lucrează la o ecranizare, deci deduceți ce vreți din asta. Pe scurt, e vorba de un tip care își schimbă identitatea des pentru a scăpa de autorități și e expert în asta, dar expert cum o fi, nu poate scăpa la nesfărșit(?).

Alta este iar una pe care am citit-o cu plăcere, scrisă de Dan Lungu și intitulată foarte catchy Sunt o babă comunistă. Și asta trebuia să fie deja ecranizată de Stere Gulea, dar nu știu ce s-a întâmplat între timp. Mi-a plăcut în mod special pentru că explică și punctul de vedere al celor care regretă comunismul. Mereu ne legăm de ei (și pe bună dreptate), dar rar stăm să încercăm să-i înțelegem. E un roman simpatic cu un final mișto și se citește foarte rapid, așa că dacă aveți ocazia, puneți mâna pe el.

Mă gândeam că n-am habar despre ce să scriu și apoi mi-a venit ideea să mai verific dacă mi-a apărut ultima notă din primul semestru. Și da, în sfârșit pot să spun că am încheiat tot ce aveam de împărțit cu HLK, adică școala de educație și comunicare din Jönköping. Au fost 4 luni cât am stat în Suedia, timp în care mi s-au deschis ochii la multe lucruri. Am învățat o grămadă și am ajuns la concluzia că nicăieri nu e ca acasă.

Sună simplu și cu toții știm asta, dar eu chiar am ajuns s-o simt. Nu doar prin faptul că mi-era dor, cât prin atmosfera distantă față de orice. Erai separat de oameni prin felul lor de-a fi, prin limbă, prin lipsa locurilor și ocaziilor de a socializa, prin prețuri mari, dar mai ales prin felul lor de a fi. E foarte greu de explicat pentru că nici eu nu îi înțeleg și e vorba despre lucruri mici pe care le observi. E intresant să iei contactul cu o societate cu un așa de diferit set de idei și comportamente și să înțelegi că oriunde mergi o să dai de oameni care sunt diferiți, doar că lor li se pare normal să fie așa. Normal de exemplu să fie atei, să nu danseze la petreceri, să nu aibă bani să iasă în oraș mai mult de odată sau de două ori pe săptămână, să-și ducă merinde la facultate, să nu aibă tradiție și să nu sărbătorească nici măcar ziua națională din frica de a nu fi “naționaliști”, să înțeleagă xenofob prin cuvântul naționalist, să nu se exprime, ascunși mereu sub o aparență de amabilitate, și așa mai departe.

Revenind la subiect, una peste alta, experiența în Suedia mi-a priit și mi-a plăcut foarte mult. Greu mi-ar fi să refuz ocazia de a mă întoarce acolo.

Când vreau să scriu și mă simt inspirat mi-e picat blogul, iar când nu e picat, parcă n-am chef să scriu. Am vrut să spun și eu una alta de final de an, dar iată-ne în viitor deja.

Asta e chestia – a început viitorul, că e douămiidoișpe. Și-mi doresc mie așa să am un an măcar la fel de bun ca precedentul. Am prins un mare chef de viață în ultimul timp.