Alex Drăgan – "Revoluţia nu va fi televizată, e postată pe blog"

De aceea nu mai fac ziarul şcolii.

Adică îmi pierd din timpul meu pe el (şi nu puţin) iar tot ceea ce primesc sunt critici negative fără rost. Profesoara coordonatoare îmi rescrie editorialele şi pune toată munca în cârca mea. Colegii de redacţie (care au rămas), cu o excepţie, sunt incapabili: unul nu ştie ce-s alea diacritice, altul pune în pagină cu numele toate aiurea şi mai nou una (adusă de profesoară) nu ştie limba română (“be-neficiezi”, “exemplele pot fi faimoase”). Eu sunt singurul care mişcă acest ziar şi eu fac peste 50% din munca pentru el de fiecare dată, eu sunt singurul din şcoală capabil s-o facă cât de cât bine (de fapt, singurul care s-a încumetat). Cu toate astea, tot eu sunt criticat, tot vina mea e pentru orice prostie neînsemnată, tot pe mine mă întreabă toţi când iese ziaru şi tot de mine îşi bate lumea joc mai nou, zicând că e ziarul “Drăganul” sau ceva de genu ăsta. Nu, aşa nu se mai poate. Pe lângă tot rahatul pe care îl înghit pentru acest ziar (de la elevi şi profesori), pur şi simplu nu mai am timp să le fac eu pe toate, să umblu în pauze, să mă rog de alţii să scrie, să scriu eu mult şi aşa mai departe. Am mult prea multe pe cap.

Săptămâna asta (dacă nu azi) apare ultimul număr al ziarului şcolii, Gojdiştii, sub oblânduirea mea.

Postări asemănătoare:

1. Cine suge butelia
2. Cine are permis are