h1

Campania electorală doo mii noo (să asta)

October 31st, 2009

Suntem în plină perioadă de campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale, iar oraşele sunt acum împânzite de afişe colorate în galben, oranj, roşu, albastru şi verde.

Ce observ eu este că oamenii, indiferent de cât au investit în ele, nu au stat prea mult să se gândească la nişte slogane convingătoare. Anul acesta, avem o mare mare lipsă de originalitate. Dacă stai să analizezi, cele mai reuşite afişe sunt ale lui Băsescu, cu a lui De ce le e frică nu scapă, mizând pe duma asta cu reducerea numărului de parlamentari (o ţeapă) şi pe figura lui inconfundabilă.

Aşadar, PD-L ne vrăjeşte cu La bine şi la greu, iar ţărăniştii Te reprezintă! – automat îţi vine să-l votezi pe ăla. În scări de bloc avem România poate să înflorească. Gândeşte! Crin. care ar fi o chestie, dacă am fi un neam de florari. Cu Mircea Geoană Învingem împreună, dar mie cea mai seacă şi mai prost gândită mi se pare că e lozinca maghiarului Hunor, care Spune lucrurilor pe nume.

Îmi pare rău că nu am găsit nicăieri un afiş de-al lui Becali sau de-al rromului Ninel, alea trebuiau să fie interesante. Ce mai e interesant e că Oprescu duce trupa Iris prin toată ţara să susţină concerte cu intrare liberă. Drăguţ gest, dar totuşi eu am să-l votez pe ăsta.

Postări asemănătoare:

  1. Anul ăsta scap de putoare
Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Lasa un comentariu.

Get Adobe Flash playerPlugin by wpburn.com wordpress themes