Arhiva pentru 'Poezia de sâmbătă'

h1

Întrebare

Saturday, February 27th, 2010

În paragină a întrebat cineva dacă îmi las blogul. Nu nu nu. Cică am scris trei poezioare într-o zi. Una dintre ele e mai jos.
Foaie lată de salam, aş vrea să dau un bairam.


Mai foloseşte cineva telefoanele publice?
Ştii cum funcţionează?
Că eu stau în faţa unuia şi-aştept
să spună ce simte.

Qwerty, zice radioul,
a fost inventat după Cârcotaşi.
Să muriţi voi
că eu stau în faţa uneia şi-aş vrea
să spună ce simte.

Uşile mai noi se incuie în podea
şi cred că şi în tavan.
Când se descuie am să ştiu
că stau şi sper
să spună ce simte.

Nivea de buze cu căpşuni
nu se întinde uniform.
Nu se întinde ca mâinile lângă corp,
nu se întinde cum fac pupilele,
nu se absoarbe ca aerul în nări,
deşi nimic nu o opreşte
să spună ce simte
pe litere.

h1

Priză

Saturday, January 9th, 2010

N-am mai pus pe blog o poezie de mult timp. Anul ăsta deloc. V-aţi dat seama, sper, că pe blog îmi pun dintre poeziile cele mai puţin reuşite, pentru că pe cele bune mi le păstrez pentru publicare serioasă. Şi dacă mă mişc bine şi am noroc, anul acesta (cine ştie?) poate abordez sau sunt abordat de o editură pentru un volum. Propriu, de data asta.

Astăzi am primit un frigider nou nouţ la apartamentul unde stau în chirie. Trebuie să stea vreo 8 ore înainte să fie băgat în priză, motive de temperatură.

Frigiderul fără bec e ca telefonul fără fir.
Mut.

Televizorul îşi puşcă oasele.

Un fir de praf, două se aştern pe tastatură.
Nu le văd, le prizez în mirosul de popcorn,
plimbându-mă dintr-o cameră în alta,
leu într-o cuşcă, cu lumânarea-n mână.

Am un gol în stomac ca-n cuptorul cu microunde
şi mă împiedic într-un cablu prelungitor.

Mă ameţeşte maşina de spălat
cu mirosul.

N-am priză la nimeni pe întuneric.
Noroc că telefonul merge pe baterie,
ca la surf.

h1

Cu tata

Saturday, September 26th, 2009

De ce va trece ca
o pizza rece?
De ce se îngălbeneşte
roasă pagina?
De ce vecinele de pe raft
o vor înghiţi între ele?
Cartea, tată, cartea
se uită pe pereţi
purici
în tuneric.

Asta pentru că e sâmbătă şi că e ziua care reprezintă începutul uitării unei cărţi undeva, printre altele mai vechi, deja uitate.

h1

Narcolepsia

Saturday, April 25th, 2009

Bradul de crăciun conectat la priza din tavan
(spânzurat ca urmuz)
zâmbea ca o pară în reflexia pe termopan.
(de fapt ursuz)
Sub el dormeau speranţele mele visând bărboşi
(în roşu ca ursus)
şi aşteptau dimineaţa aşa cum se cuvine,
lucind în globuri.

Cântau poezii pe catrene
în cor la ultimul vers
şi le săreau delfinii prin vene
le săreau visurile prin căciuli cu puf,
radiind, căciuli cu puf.

Din priza din tavan ţâşnea sclipici
şi nimeni nu bea bere blondă de crăciun.
Nimeni nu mai cântă aici,
ci doar la vecini.

h1

Vers rimat vs vers alb

Saturday, April 4th, 2009

O secundă în neant
după coperta acestei cărţi.

S-a spart şi împrăştiat un ou în tigaie
şi-a intrat în vârtej la zeci de mii de grade
îmbibat în lichid fetal, vidat de aer,
se zvârcoleşte un paianjen lipsit de picioare.

E crăcănat în tablou sub presiunea ochilor
zvâcnind se dilată şi se sparge inodor,
e prizat şi-apoi scuipat, un proces istovitor,
e firul de fraf înotând în nămol.

Se topeşte devreme, la Polul Nord, bucata de unt,
se devorează de sine, adânc în pământ.
Neantul e doar al lui, izvorât din cuvânt
şi spune: Nu pot fi, dat fiind că sunt.



O secundă în neant (remix alb)
scris sâmbăta trecută la librărie

Oul din tigaie se împrăştie
şi fierbe pe carapace de soare,
spumegă în seva amniotică
ca scuipatul fără miros.
Ca firul de praf paianjenul
si-a pierdut picioarele
toate câte-au fost
şi deci se autodevorează îngheţat,
crăcănat, expus între rame.

h1

Blink (de Andrei Pintea)

Saturday, March 7th, 2009

Mi-au spus că atunci când visezi
creierul se odihneşte
ca şi bunicul
se trânteşte pe fotoliu lângă sobă.

E greu să ai tot timpul dreptate
şi să cari bolovani pe căldură.
Poate şi-a făcut şi el ordine
prin dulapul cu haine
fluierând.

Nu ştiu de ce
luna se uită cu scârbă la mine*
iar mă fascinează
Porcupine
şi bulele Pannon-Aqua
mi se înfig în gât.

îmi aminteşte de bunicul
cum plescăia în somn.

* ca în seara aia când ne înecam amândoi şi parfumai întreg malul cu tei şi eclipse parţiale

h1

Przeciwlupiezowy

Saturday, February 14th, 2009

Mă trezesc şi mă uit pe fereastră: băi, a nins peste limita decenţei. Dacă eram acum copil eram bucuros. Şi nu se mai opreşte.

Ziua de joi a fost una interesantă pentru mine. O spun doar acum pentru că de atunci n-am avut timp.

Am participat şi eu pentru prima dată la o întâlnire a Cenaclului de la Bibliotecă. Aş fi mers şi la precedentele, dar mereu s-a nimerit să apară ceva şi să nu pot. Joia asta a fost a lui Mitru Vlad, el a recitat ca invitat, deşi discuţiile nu s-au învârtit doar în jurul lui, ci şi în jurul întregului club de poezie, a cărui reprezentanţi ne-am prezentat pe scurt activitatea şi am recitat nişte poezii aşa, de sample. Reacţia a fost foarte pozitivă, Mitru şi ceilalţi am demonstrat că, în ciuda vârstei, facem poezie în adevăratul sens al cuvântului. Ne-am bucurat că am reuşit astfel să atragem atenţia asupra noastră şi a proiectului nostru (care urmează să iasă) tocmai oamenilor din Oradea cu care trebuie să ne punem pe hartă.

Seara am fost apoi la concertul Riff. A fost o plăcere să-i văd pentru prima dată (şi poate ultima) pe sibienii aceştia care cântă de mai bine de 37 de ani. Le mulţumesc pe această cale pentru invitaţie.

Cine se prinde de semnificaţia titlului primeşte un premiu. La final vă las cu una din poeziile lui Dumitru Vlad:

Dumnezeu e rece

2. Un Domn între două vârste,
somnoros cu început de chelie
şi plictisit stătea pe un
jilţ de aramă cu o carte
din piele de nor
uitându-se în gol.
Un suflet cu mâinile înroşite
de coajbă acoperite,
cu lumină vie în ochi,
buimac şi dezamăgit oftă.
Se plimbă istovit printre
Roiuri de îngeri distraţi,
Înfasuraţi în pene de fildeş
Vrând sâ-şi oblojească
rănile stigmate
dar sângele ardea
transformând picături
în rubine sălbatice
ce se dizolvau undeva
înainte de nori.
Domnul se trezi,
îl dojeni
şi totul dispăru…

3. Lumea de beton
ce o lăsase în urmă
îl aştepta cu arterele ei
de ciment deschise,
cântând în claxoane
şi alarme.
Urletele lui îl urmăreau
fidele
în timp ce rubinele
pălmilor lui deveneau
penele dorinţelor lui,
aripile rugăciunilor lui.
Încercă să se agaţe
De un colţ de aer
Dar aerul doar şuiera,
Nu se lăsa prins.
Rubinele creşteau,
se încolăceau şi se întăreau,
îmbrăţişându-l în cafeniu,
dându-i aripi în loc de braţe
zbor în loc de cădere
refugiu în loc de coşciug
şi pluti…
tot mai rece.

h1

Poetul şi muza (postarea cu numărul 601)

Saturday, November 15th, 2008


Muza asta şi-a pus picior peste picior,
am jucat cu ea spânzurătoarea şi a pierdut.

Mestecă gumă cu ochi obosiţi şi ştie:
cu venin din călimară am tatuat-o pe hârtie
să doară, deşi am luat-o pas cu pas:
am dansat cu ea, am pus-o pe perete şi-am tras
cu creion din creier şi mină din minte,
cu degete de pianist am modelat-o-n cuvinte.
Dar ea simte o mică-mare plictiseală,
simte că mai nou îi las buza amară.
Mă uit pe coală şi mă mir cum
mă uit la ea – nu-i mare scofală.

Tot ce vreau e să dau cu poezia mea în a lor
nu-i neapărat să sune tare, doar să nu sune-a gol.
Nu mai pot acum.
Mă-ndrept spre pat, o văd cum
a expirat. Am stins şi lampa
căci consuma curent degeaba.
Şi uite-aşa ca şi la final slab de sezon
al unui serial de la televizor.
A ghicit şi are privirea de prost,
victime unul celuilalt am fost.

Sunt nevoit să plec de-aici, s-o iau de la început.
Ea tot mestecă gumă, pe mine ochii mă dor.

(publicat în volumul “Trepte”, editura Lumen, 2008)

h1

Gheaţă alunecoasă

Saturday, October 25th, 2008

Scot picături din haos
să le alipesc la opera mea.
Cu degete uscate se zgârie brânza mare
scriind ce-i descris în cafea.

Alipesc la opera mea
picături scoase din haos.
Pierd printre rânduri sensurile
şi degetele-s în repaos.

Reiau ideea, pierd conturul,
degeaba mai pun lipici în adaos.
Se duce şi versul tras de un motoraş

din cerculeţ

lăsând fum în urmă

şi făcând „rrrrr”,

iar opera ajunge din haos în haos.

h1

Cântec – SR

Saturday, October 11th, 2008

Cu coşuleţu-n mână
În pas săltat ea zburdă
În pădure printre tufe şi flori
Scufiţa roşie cântă.

Că mama a trimis-o
La bunica să se ducă
Cu merinde-n mână, fructe şi apă
Că-i bolnavă sărăcuţa.

Dar ea nici nu apucă
Departe să se ducă
Că lupul păros cu dinţi ascuţiţi
Din cale o opreşte.
Read the rest of this entry �

Get Adobe Flash playerPlugin by wpburn.com wordpress themes