Alex Drăgan – "Revoluţia nu va fi televizată, e postată pe blog"

Vocea ei e moale şi un pic tremurată
şi pătrunde ca un fum în apa dedesupt,
cântec acru în ceaţă şi-o lacrimă scăpată.

Liza improvizează versuri sordide
antonime cu frumuseţea chipului ei
firav şi îngână ca unui prunc în leagăn.

Priveşte în jos, dar cu capul drept, ţintă
liniei de zare, spre un fad şi rece soare,
cămaşă în carouri picurată în sân.

Liza, nu fii tristă că nu e drept ce spui.
Sunt eu, aici, lângă tine, şi n-am să te uit
nicicând.

Eu alături îţi voi fi cu o floare şi-un câine,
zâmbind cu blândeţe la înmormântarea ta
curând.

Unul e mai chipeş, celălalt se-mbracă bine,
altul ştie mişcări de dans şi-n aerul înţepător
de fum, parfum şi fiţe mă văd pe mine.

Sunt şi eu un sclav care stă mirat pe canapea
şi-ascultă “I will survive” cântată de un bărbat,
sclav şi el. Şi ceilalţi îmi aruncă o privire rea.

Şi cu ochii roşi, obosiţi, vă-ntreb acum pe voi,
cu mobilu-ntr-o mână şi berea-n cealaltă,
ai cui sclavi suntem noi?

Seeking exits without hope
Involuntary reach for saving rope
But the rope is ash and so am I
Like a child I sit and cry.

I am nothingness incarnate.
No hope, no love, nor grief or shame,
With no help, no friend, I hate;
I just live in vain.

I have nothing, always will
Like a shape with numbness filled
I am death but still
I live.