Alex Drăgan – "Revoluţia nu va fi televizată, e postată pe blog"

Am trecut pe la şcoală tocmai când ieşeau olimpicii naţionali de chimie de la proba teoretică. Ce bine m-am simţit să aud iar accente de bucureşteni şi moldoveni – ca în vacanţă.

Ideea era că fac parte dintr-un grup de prunci care iau interviuri filmate unora dintre profii doctori conferenţiari (şi alte titluri pompoase) care-s mai baştani în domeniul chimiei. Printre ei, o colegă a mai avut de luat interviu la mai marele carbasan de clasa a 11a, olimpicul internaţional, marele zeu al chimiei. Tip amuzant pentru că se încadra în modelul ideal de tocilar. Sau geek, cum o fi. Era aşa înăltuţ, ochelarist, plin de coşuri pe faţă şi cu o mare problemă la interviu: avea emoţii. Era săracul ruşinat în faţa camerei. Prin urmare, colega respectivă a făcut cu el nişte probe, ca să iasă treaba bine din prima (n-o ieşit). Întâi, i-a dat hârtia cu întrebările pe care avea să i le pună, astfel încât să-şi mai poată pregăti cât de cât nişte răspunsuri adecvate. Una din întrebări era “Ce ştii despre patronul spiritual al colegiului nostru, Emanuil Gojdu?”. Oops. Băiatul nostru nu ştia nimic despre el. Astfel, s-a apucat profa de română (cea care conduce afacerea) să-i povestească cine şi cum a fost tata-Gojdu, pe scurt, să-i spună ce să răspundă. Faza mi s-a părut de-a dreptul penibilă, dar nu-i nimic: aşa se face jurnalismul adevărat.

Nu sunt postări asemănătoare.