Concursuri literare
May 30th, 2010Cică am apărut în patru antologii de poezie. Singura demnă de menţionat şi legat de care mă simt foarte fericit este Iubirea e pe 14 februarie. În rest…
În rest am participat la nişte concursuri în urma cărora m-am ales cu 2-3 poezii publicate într-o antologie pe care oricum a trebuit s-o plătesc. Concursurile naţionale de poezie pentru publicul larg sunt nişte ţepe toate. Nu spun că nu m-au încurajat să scriu mai bine, să descopăr cum poate fi receptată poezia mea. Spun că, în fond, nu merită să participi.
Primul concurs la care am participat a fost organizat de editura Lumen din Iaşi. E o editură mică şi slabă care anual face un concurs pentru scriitori nedebutanţi. Premiul cel mare e publicarea gratuită a unui volum la respectiva editură. Însă contractul e o ţeapă uriaşă, practic ei doar profită de tine, nu-ţi dau aproape nici un drept şi nu câştigi mai nimic. Decât că ai scos o carte de care nu va auzi nimeni. Eu am luat menţiune la acest concurs în 2007 şi am apărut cu două poeme în antologia Identităţi, carte pe care a trebuit s-o cumpăr.
La acelaşi concurs am luat iar menţiune în 2008, dar de această dată premiul implica nu numai apariţia cu patru poeme în antologia Trepte (pe care a trebuit s-o cumpăr), dar şi oferta de a scoate volum finanţat parţial de către editură. Cât de parţial? 60%, spuneau ei. Însă dacă eu mai aveam de plătit peste 20 de milioane (adică restul de 40%), să înţeleg că editarea unui volumaş la o editură slabă costă chiar atât de mult? Hai să fim serioşi. Tot atunci am văzut şi ce bătaie de joc era contractul oferit.
Am mai participat şi la concursul pentru liceeni LicArt, un concurs unde lunar postai pe site câte o poezie care să fie votată de alţi utilizatori (foarte corect sistem) şi apoi să se califice mai departe până spre finală. Înainte de finală, cele câteva sute de poezii calificate erau jurizate de către o echipă de critici şi personalităţi. Dar, din nou, chiar credeţi că au stat toţi să citească fiecare poem, să-l înţeleagă şi să-l noteze? Sunt oameni ocupaţi, profesori universitari. Anul acesta a participat creţu şi a ajuns printre cei 20 de finalişti care au mers la Bucureşti.
Ultimul concurs la care m-am mai băgat, dintr-o naivitate poate, se numeşte Romeo şi Julieta la Mizil. M-a convins tot chestia cu antologia. Pe site-ul lor se promitea editarea unei antologii în care să apară toţi participanţii. Am trimis nişte poeme, am achitat taxa de 20 de lei şi, iar, juriul cu siguranţă a stat să analizeze corect pe toate dintre cele aproape 1000 de poezii înscrise. Nu e problema că nu am câştigat nimic, problema e că am primit antologia cu trei luni întârziere. Dar nici n-o pot numi aşa, că arată penibil. E ca o revistă, care la prima pagină te întâmpină cu grămada de sponsori ai concursului, toată încărcată şi aglomerată cu sute de texte cu font mic. Şi cea mai tare parte: nici nu are ISBN. Scrie pe spate doar un ISSN (care e pentru reviste). Deci ţeapă.
În concluzie, n-am să mai particip la concursuri de genul acesta pentru că ştiu că e o pierdere de timp şi nu mă aleg cu mare lucru. Astea care sunt organizate de şcoli, asociaţii, edituri mici sunt toate nişte ţepe şi un scriitor care se ia în serios nu ar trebui să fie interesat de ele.
Postări asemănătoare:
Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.
am uitat sa-ti zic ca pe la sf lui februarie s-a facut promovarea antologiei “iubirea e pe 14 februarie” si in liceul unde invat, deci pe asta nu am autograful tau ;))
Sigur, nu ma incanta ca ai amestecat LicArt-ul cu alte cateva concursulete. Iti raspund inainte de a vedea cine esti, altefel, poate, as fi tentat sa explic si de ce nu ai fost cu “cretu” la Marea Finala. O sa ma refer doar la asertiunile tale despre sistemul de jurizare. In primul rand, voturile concurentilor NU conteaza decat in etapa ultima a nominalizarilor cand Juriul format din personalitati ale literaturii au dubii privind alegerea intre doi concurenti. Si se apeleaza la votarea populara pentru a-i putea departaja. Asa ca nu decid concurentii cine ajunge in etapa finala.
In al doilea rand, nu scrie nicaieri ca profesori universitari citesc toate textele. Conform regulamentului, este un juriu format din fosti castigatori ai concursului, studenti la litere, condus de mine, adica de directorul LicArt. “Profesorii universitari” citesc semifinalistele si decid nominalizatele si castigatorii. Ma indoiesc profund ca vei gasi vreun concurs care sa aiba o selectie mai riguroasa si mai profesionista. Dar, desigur, inteleg din textul tau ca, de fapt, e o problema cu faptul ca “nu te alegi tu” cu prea mult in urma participarii la astfel de concursuri. Da, probabil ar trebui sa te concentrezi pe concursurile care conteaza si nu pe tot felul de suete locale.
Sigur, pana sa devii tu scriitorul care trebuie sa se ia in serios, ar trebui sa convingi scriitorii si criticii de prima mana care jurizeaza de 9 ani LicArt-ul ca meriti sa ajungi in Finala. Si, atunci, poate vei “castiga ceva”.
cam aşa. în afară de licart, de care m-am convins că e mai mult decât ok, e superb, toate-s nişte ţepe, cum ai zis.
ps: erau 30 de finalişti, nu 20.
Radu Herjeu: conform regulamentului, in prima etapa a concursului contau voturile utilizatorilor (cand am participat eu, in 2008). Sau poate ma inseala memoria. Parerea mea este ca, oricum, cand vorbim de atatia participanti jurizati intr-un timp scurt, nu putem spune cat de serioasa si obiectiva va fi evaluarea lor.
Cat despre profesionalismul concursului LicArt, sunt de acord. Nu exista la noi altul mai bine gandit si organizat, si intr-adevar, nu se compara in privinta asta cu celelalte mentionate.
e normal sa ajungi la concluzia asta.
e bine.
Ma feresc de concursuri literare ca de ciuma. Logica mea e asta: daca iti place ceea ce scrii, nu ai nevoie de aprobarea altora; daca e bine cum scrii, nu ai nevoie sa concurezi cu altii. For me it’s free publishing or bust.