Eu unul sunt de părere că există texte pe care le scriem cu toţii la un moment dat strict pentru propria plăcere. Asta însă nu contravine cu afirmaţia cum că textul neapărat vizează un receptor. Tocmai pentru că acel receptor este însuşi autorul textului. Cu toţii cunoaştem satisfacţia pe care o simţim în momentul terminării unui text la care am muncit. Cu toţii ştim cum e când recitim ceva ce am scris cu câtva timp în urmă şi ne simţim satisfăcuţi de reuşita noastră. Este vorba aici de mândria generată de admirarea propriei opere, în discuţia noastră, un text. Nu este neapărat să fim scriitori pentru a cunoaşte aceste sentimente.

Ca un desen sau o pictură pe care nu o arătăm la nimeni, ci o admirăm uneori în secret, aşa poate fi şi un text şi, în concluzie, se poate spune că scriem din plăcere. Nu plăcere a scrisului propriu zis ca şi proces (tastare, în acest caz), ci plăcere ca rezultatul reuşitei unui exerciţiu. Am reuşit să scriu aceste rânduri şi mă simt bine. Nu pentru că le va citi cineva şi va avea o părere despre el, ci pentru că le citesc eu şi îmi plac.

Astfel, vineri, 5 martie, a avut loc prima ediţie de Lecturi Urbane în Cluj. Circa 30 de tineri au călătorit timp de două ore pe linia 24B citind şi împărţind semne de carte. Printre ei, voluntar am fost şi eu. Ideea a prins bine printre călători şi mulţi au apreciat gestul. Presa a fost şi ea prezentă cu noi şi a ieşit foarte bine, în ciuda ninsorii.

Ce am de comentat în urma experienţei este că, deşi călătorii sunt intrigaţi şi foarte curioşi văzând o grămadă de tineri cu cartea în mână pe autobus, foarte puţini au îndrăznit să întrebe despre ce este vorba. De asemenea, linia 24B, deşi străbăte oraşul de la un mall la altul, nu este poate cea mai bună alegere, întrucât călătorii care urcă parcurg distanţe mari. Şi deci, cei care au stat pe scaun lângă mine, de exemplu, au fost aceeaşi pe o perioadă lungă. Dacă eram pe un troleu în care oamenii tot urcau şi coborau în intervale mai dese, poate mai mulţi ar fi luat la cunoştiinţă conceptul campaniei susţinute.

Eu unul sunt totuşi mulţumit, şi vreau să-i felicit pe organizatori. Sper să mă revăd cu ei curând şi la a doua ediţie. Şi, era să uit, site-ul campaniei e aici.

- Bună ziua, vreau să-mi fac contract de internet cu dvs.
- Ok, numai că va trebui să îmi spuneţi adresa.
- E totuşi o problemă. Eu am deja contract cu UPC. Mă gândesc oricum să renunţ la el. Dar vreau să ştiu dacă se poate să îmi fac contract cu dvs chiar dacă am deja cu altă firmă.
- Ăă, da din partea noastră dacă vreţi să plătiţi la ambele nu-i nici o problemă. Spuneţi-mi adresa să văd dacă avem infrastructura făcută.
(bla bla, îi zic adresa, verifică pe calculator)
- Va mai trebui să aşteptaţi 3-4 săptămâni.
- Dar asta mi-aţi zis şi anul trecut înainte de Crăciun.
- Şi vă zic şi acuma, mai trebuie să aşteptaţi 3-4 săptămâni.
- Am înţeles.

În concluzie, nu prea te poţi baza pe ăştia de nici o culoare. Am înţeles chiar foarte bine. Un prieten mi-a relatat un alt dialog purtat cu poate aceeaşi tipă, de astă dată al unuia căruia nu-i mai mergea netu de o zi şi a fost să întrebe de ce (deci fur duma acuma).

(bla bla)
- Şi de ce nu aţi sunat la asistenţă tehnică? Eu de aici nu pot să vă ajut cu nimic.
- Păi am venit aici că nu aveam numărul de la asistenţă tehnică.
- Trebuia să-l căutaţi pe internet, era mai uşor.
- Doamnă, mie nu mi-a mers deloc internetul deci nu am avut cum să-l caut.
(bla bla, îi dă numărul pe o hârtie)
- Dacă tot sunt aici, spuneţi-mi, vă rog, cât mai am de plătit facturile, că nu îmi vin în poştă şi nu ştiu.
- Verific imediat. (…) Îmi pare rău, dar nu pot verifica, se pare că nu merge internetul.
(îi înmânează înapoi hârtia, glumeţ)
- Uitaţi numărul, sunaţi la asistenţă tehnică.
(se uită la el)
- Vă bateţi joc de mine acuma?
- Nu. Adică dvs v-aţi bătut joc de mine când mi-aţi dat hârtia?

De cum am ajuns în Cluj, am constatat că ale mele cursuri, rând pe rând, se suspendă. Afară puteam ieşi, dar nu voiam să îi privesc pe alţii cum beau şi se distrează iar eu să casc (nu puteam bea alcool pe motive de sănătate). Făcusem asta sâmbăta trecută şi n-a fost plăcut. Aşa că am rămas singur cu netul meu de toată jena, stickul de RDS mergând cu o viteză mai slabă ca oricând, de am noroc dacă-mi iau doar două minute să pot să-mi văd inboxu la mail. Imobilizat la pat chiar am fost la un moment dat (tot din cauză de sănătate şubredă), dar am luat-o ca pe o ocazie să termin romanul Gargui, cartea mea semnată de însuşi Andrew Davidson la Gaudeamus anul trecut. M-a sensibilizat mult şi îl recomand oricui, mai ales fetelor.

De asemenea, azi am vizionat filmul rec 2 şi dacă v-a plăcut prima parte, vă recomand să vedeţi şi sequel-ul urgent.

Cam atât pe moment. A, şi dacă vă întrebaţi de ce fac reclamă, am pus bannerul acesta pentru că îmi place ideea.

Aveam în listă şi bilet în faţă la AC DC. Spre surprinderea mea, am primit deja banii de bilet, acum trebuie să fac rost de el.

Acum, ce nu vreau, sub nici o formă, de ziua mea:
- orice de la King Art/Poco Loco
- hamster, porc de guineea sau orice alt animal

Nu sunt nici în halu’ acela de narcisist cum sunt o grămadă de alţi bloggeri. Sau mai degrabă bloggeriţe, că am observat că duma asta cu “x lucruri despre mine” se transmite via fenomenul numit leapşa, despre care zicea, pe bună dreptate, un tip înţelept pe twitter (am uitat exact care) că “este un fel de palmă la fund virtuală pe care şi-o dau fetele”. Şi nu mi se pare deloc distractiv să stau să mă gândesc la o listă de lucruri care mă caracterizează. Şi chiar de aş face-o, care e scopul? Adică, să ce? Nu folosesc blogul ca să mă bag în seamă cu oameni care îmi împărtăşesc calităţile, defectele sau gusturile. Dacă chiar vrea cineva să afle despre mine, am arhiva la dispoziţie că, har domnului, scriu de ani de zile aici.

Da, ştiu că ar fi mai uşor de citit, mai amuzant, mai atractiv şi un bun mod de a agăţa cititori, spre deosebire de lungile postări pline de text. Nu-mi pasă.