h1

Experiența Titanic Vals

October 29th, 2012

Mă frustrează faptul că nu am scris de foarte mult timp pe blog. S-au întâmplat o grămadă de lucruri despre care aș putea povesti.

Unul din ele este experiența mea cu teatrul, nu ca spectator, ci ca actor. Dintotdeauna mi-am dorit să aflu dacă aș fi un bun actor și dacă m-aș descurca pe scenă. Cu piesa Titanic Vals, jucată în Cluj în 8 iunie în fața a circa 400 de oameni, am avut ocazia să fac asta.

A fost greu. A fost foarte multă presiune pe umerii actorilor. Nu e deloc ușor pentru un începător să intre în pielea unui personaj foarte diferit de el însuși. Toți am făcut sacrificii pentru a reuși asta, unii mai multe decât alții, și am reușit.

Dificultățile au fost multe. Fiind presați de timp și de lucrările de licență pe care trebuia să le scriem în aceeași perioadă, a fost mai greu pentru noi să ne antrenăm ca actori. Eu unul țin minte că în ultima lună dinainte de spectacol plecam de acasă la 8-9 și mă întorceam abia seara, după 8. Apoi, când unul din actorii cheie a avut probleme mari de sănătate și a trebuit să fie internat pentru câteva săptămâni, am fost și mai încurcați. Pentru el a fost deosebit de greu pentru că a avut enorm de recuperat când a ieșit din spital, fiind și în proces de vindecare după o operație complicată. E extraordinar cât de bine a făcut față. Una din colege nu a făcut față ca și timp și a trebuit să renunțe fiindcă tocmai se angajase. A trebuit înlocuită prompt. Am avut probleme și cu altul din colegii actori care s-a dovedit foarte neserios. Pe deasupra, cu toții am avut de a face cu presiunea mare exercitată de regizor asupra noastră, care i-a afectat pe unii în mod negativ, deși aceasta ne-a forțat practic să scoatem cât putem de mult din noi înșine.

Am învățat cât de mult contează în așa ceva munca în echipă, răbdarea și colaborarea între colegi. Pentru ca unul să joace bine, trebuie ca și ceilalți din aceeași scenă să joace bine, altminteri îl încurcă. Ca la tenis. E de ajuns ca unul singur să joace prost ca piesa să fie un eșec în ochii publicului. Am învățat de asemenea ce importantă e disciplina. În o activitate atât de lejeră și distractivă cum e uneori repetarea pentru piesă e foarte ușor să pierzi din seriozitate, să faci prea multe pauze, să îți pierzi concentrarea. E amuzant, de exemplu, pentru toată lumea când în mijlocul repetiției la o anumită fază cineva face o greșeală sau izbucnește în râs. Asta știm din acele „bloopers” din filme. Ceea ce nu ne dăm seama e că actorii trebuie să treacă peste acele momente și să se concentreze să nu întrerupă scena și să iasă. Asta nu e ușor.

Eu cred că mi-am demonstrat că sunt capabil să joc bine un rol. Spun asta pentru că am avut un personaj foarte greu de interpretat, un personaj foarte diferit față de mine. Am avut atât sarcina de a fi comic, ridicol, practic de a mă face de râsul lumii, cât și sarcina de a fi grav, afectat, de a părea plin de emoție. Sunt mândru că am reușit să le fac pe ambele.

Al doilea lucru pe care l-am realizat este că nu îmi place să lucrez ca actor. Îmi place să joc teatru, dar nu mi-a plăcut munca aceea grea din spatele spectacolului. Sigur că senzația aceea când ești pe scenă și faci publicul să râdă și să simtă e unică și extraordinară. Ce să mai zic de momentul de la finalul spectacolului când stai în fața a sute de oameni care te aplaudă. Pentru acel moment toată munca și tot stresul merită să fie făcute. Cu toate astea, însă, nu prea aș lua-o de la capăt din nou. Nu mă văd lucrând iar la altă piesă, nu e ceva care să-mi placă să fac. Cu această experiență foarte folositoare, pe lângă toate învățămintele trase, mi s-a demonstrat din nou că e important să faci în viață ce-ți place. Să găsești un lucru la care ești bun și să îl faci meseria ta. Actoria și teatrul sunt minunate și nu regret pentru o clipă experiența cu ele, dar nu sunt pentru mine.

Vezi restul… »

h1

Pledoarie

August 28th, 2012

Textul de mai jos a fost scris mai demult, pe vremea când eram în Suedia și n-am vrut să-l public imediat pentru că nu știam dacă exagerez sau mi se pare, dacă sunt prea subiectiv sau prea afectat de ceva ce citisem în acel moment. Mă frustează frustrații și de aceea când am recitit azi textul, am decis să îmi dau dreptate și să-l postez.

Nu-i mai înțeleg pe frustrații de pe net care se bagă în seamă. Înțeleg să ai probleme și să te plângi. Dar nu înțeleg când te legi de ceva cu care nu ai nici o treabă și bagi hate-speechuri pe net.

Eram și eu oareșce frustrat în liceu. Scriam pe blog despre diverse chestii care mă enervau la oameni, la școală etc. și eram maxim ironic, foloseam sarcasm și încercam să fiu amuzant. A fost cea mai bună perioadă pentru acest blog pentru că era interesant, comic și stârnea discuții. Apoi, ceva s-a schimbat la mine. Am învățat să schimb canalul dacă nu-mi place ce e pe post. Am învățat cum critica distructivă e o pierdere de timp. Și dintr-o dată a început să mi se pară lame când vine cineva și se tot plânge că ce țară de rahat avem, că ce proști sunt oamenii șamd. Tati, dacă nu-ți place, ai două opțiuni:

1 schimbi situația,
2 pleci.

Folosind una din aceste două soluții îți faci viața mai bună, cu oameni care îți plac în locuri care îți plac și situații care-ți convin. Șeful tău e un bou? Fă-l să nu mai fie sau schimbă-ți jobul. Trăiești într-o țară de rahat? Trăim într-o lume în care poți să ieși și să te muți. Nu rezolvi nimic dacă stai și te plângi întruna. Sigur, primești simpatie, ești apreciat că vai ce miștocar amuzant ești, dar nimic nu se schimbă.

(Later edit:)
Eu militez pentru acțiune, pentru schimbare în contexte în care tot ce văd e resemnare și haz de necaz. Sigur că pot să vină zeci de voci care zic “n-ai cu cine, n-ai tu treabă, n-ai de ce”. Eu le spun “vorbește pentru tine”. Dacă ești prea bătrân, slab și lipsit de voință ca să faci ceva, e problema ta. Eu știu că sunt tot mai mulți oameni tineri care vor să facă treabă și încearcă acest lucru chiar și în contextul în care toată lumea le stă împotrivă. Văd mici grupuri cu multă dorință de schimbare și, apropo de politică, oameni care se enervează când pornesc televizorul.

Deci hai să nu mai fim hateri.

h1

D-ale fumătorilor

July 8th, 2012

Aseară am vrut să fac un experiment. Eram cu un bun amic la alimentară să-și ia tigări, când am observat că au trabucuri foarte ieftine de vânzare. Știam că urma să ne întâlnim cu un alt amic căruia i se face poftă instant când vede chestii de acest gen și atunci mi-a venit ideea. Și am zis: „ia-ți un trabuc din ăsta cu 2,50 lei să moară ăsta de ciudă când te vede cu el”. Nu s-a încumentat să-și cumpere, așa că în final i l-am plătit eu. Și planul era bun: amicul pofticios avea să creadă că trabucul acela este foarte fin și că ar fi costat cel puțin 10-15 lei. Fiind fumător înrăit, ar fi sărit repede să guste și el.

Și am avut dreptate. Până la urmă trabucul era foarte tare și avea un gust nasol. Amicul meu care știa planul mi-a spus asta, iar ceea ce m-a amuzat e că nimeni altcineva din grupul celor care l-au încercat nu au recunoscut că nu le place. Ba chiar se dădeau cunoscători.

E interesant: dacă un prieten are un produs considerat „de lux”, tu întotdeauna ai să te prefaci că ești și tu obișnuit cu asemenea produse și îți plac: caviar, bere Corona, vinuri scumpe, trabucuri etc. Chiar dacă nu îți place, tu ai să crezi în continuare că ceea ce ai în mână e un produs care a costat mulți bani (pentru că nu ești cunoscător) și vei zice: „ooo, dar stai să vezi ce are taică-meu în colecția lui personală!”, „iei un fum dintr-un trabuc de-al lui taică-meu și cazi pe jos”. Vei încerca să imiți personaje din filme și să faci figuri pentru că nu ești obișnuit să fumezi așa ceva. Și în tot timpul acesta, te vei simți oarecum bine pentru că ți s-a dat ocazia să încerci ceva despre care tu crezi că valorează mult mai mult decât 2,50 lei. Da, e interesant.

h1

Blogosfera colectează selectiv

June 26th, 2012

Mi s-a părut ciudat când am ajuns în Suedia și am văzut că sunt vreo 6-7 tipuri de containere de gunoi, fiecare pentru ceva anume: hârtie, plastic, sticlă, baterii, metal etc. Am înțeles destul de repede că e un sistem care ajută foarte mult mediului.

De asta mi-am amintit atunci când am văzut noua campanie desfășurată de Blogal Initiative care vrea să promoveze colectarea selectivă. Este o campanie care durează până în 28 iunie, are loc cam prin toată țara, inclusiv în Oradea, și care poate aduce participanților premii! Cei care vor aduce la punctele de colectare minim 10 deșeuri de ambalaje vor primi un tichet răzuibil pe care va scrie fie “Câștigator” (pix din carton reciclat, un evantai, o brățară reflectorizantă pentru bicicliști, o minge de plajă, un frisbee, magneţi de frigider) sau “Continuă să colectezi selectiv”. Toate tichetele răzuibile au un cod unic de identificare. Acest cod trebuie înscris pe site-ul acesta sau trimis prin SMS la 1899. După trimiterea codului, participanții au șansa de a câștiga marele premiu: un Ford Ka.

Așadar, vă invit să participați la campanie și să colectați selectiv. Chiar dacă nu pare mare lucru, și acesta e un pas spre a pune țara noastră în rând cu cele civilizate. Punctele de colectare selectivă din orașele care participă la campanie se gasesc aici. Spor la colectat!

h1

CRPedia.com

May 21st, 2012

De mai bine de un an sunt admin/editor/autor/redactor/masterchef la un site care discută lucruri din domeniul comunicării: media, advertising, branding, PR etc. E un proiect făcut împreună cu colegii și care se ține pe picioare și se balansează, sper eu, și în continuare încă cel puțin un an. Problema cu el este că echipa scrie rar, fiind redusă în număr și mereu preocupată de alte activități. Mi-aș dori să crească și să văd conținut postat mult mai des până când să se poată ține tare pe lângă site-urile importante de profil.

Voiam să-i fac un pic de reclamă aici pentru că recent am început o serie de articole pe CRPedia care abordează câte o campanie publicitară de succes și scoate din aceste exemple lecții importante în marketing și advertising. Pe primul articol îl puteți citi aici, în el este vorba despre campania de acum câțiva ani pentru detergentul Tide. Al doilea va fi postat în câteva zile și abordează o campanie și mai mare, pentru Kleenex.

Pe lângă asta, urmează să apară și mai multe articole interesante în viitorul apropiat. Iar lucrurile nu se opresc aici: acum un an organizam, cu echipa, în fiecare săptămână, o seară de film la facultate, unde vizionam documentare sau filme care se leagă de comunicare. Sper să facem acest lucru din nou în curând. De asemenea, am început recent o relație de colaborare cu colegii noștrii de la PUBB, iar cu Go Free suntem de ceva vreme buni prieteni. Vă invit, așadar, să răsfoiți site-ul CRPedia dacă aveți nevoie și sunteți interesați de informații din acest domeniu.

h1

Reality show cu advertising?

April 29th, 2012

AMC, canalul american cunoscut pentru serialele de succes Mad Men și The Walking Dead, lansează mâine un nou reality show centrat pe agenții de publicitate. Se numește The Pitch și arată, în fiecare episod, două agenții în competiție pentru a lucra la o campanie pentru un brand mare. Procesul este următorul: directorii agențiilor sunt chemați la o întâlnire cu departamentul de marketing al unei companii mari (în primul episod Subway), unde li se dă un brief. Pe baza lui, agențiile au între 7 și 10 zile să vină cu o idee pentru o campanie publicitară, s-o ambaleze cum pot ei mai bine și, la final, să o prezinte.

It all comes down to the pitch. Urmărind primul episod, am realizat că așteptările mele au fost, mai mult sau mai puțin, corecte. Conținutul creativ este foarte limitat, partea de realizare și design aproape inexistentă, iar pitch-ul de la final e rezumat la mai puțin de un minut, urmat de partea de Q&A. O sesiune de întrebări și răspunsuri ar dura minim 15 minute în realitate, emisiunea o prezintă în sub 15 secunde. Centrarea este, în schimb, pe stres-ul angajaților agențiilor, felul în care se descurcă cu el, apoi conflictele tipice între șefi și subalterni și, desigur, momentele în care directorii creativi desființează ideile copywriterilor. Ceea ce lipsesc total sunt orice discuții cu designeri și orice mențiune legată de bani, de vreun calcul financiar, vreun plan de sustenabilitate. Nici măcar nu se spune ce trebuie să includă campania: reclamă TV, reclamă radio, print-uri etc. Uitându-te, trebuie să presupui că marketing-ul companiei dă agențiilor libertate totală, fără se le pese de bugete. Iar brief-ul nu pare să conțină nimic altceva decât produsul și target-ul. Iar când zic target, ei înțeleg prin asta o categorie de vârstă și atât.

Nu mă plâng, era logic pentru o emisiune TV pe așa ceva să meargă pe stres, competiție și partea de creativitate. Până la urmă, un reality show e un reality show, cu premisă superficială, proces foarte neclar și prezentare finală extrem scurtată cu un câștigător ales la sfârșit. Agențiile care au participat sunt capabile, evident, dar nu e nimic spectaculos la ele. Toți jucătorii mari din advertising-ul american, cei care fac chestii chiar impresionante și au rezultate bune mereu, au refuzat să participe deoarece pentru ei nu se renta. Show-ul le poate oferi doar expunere și posibilitatea de a lucra cu un brand, iar agențiile mari au deja expunere și reputație foarte bună și portofolii mult mai impresionante decât orice le-ar putea oferi o emisiune TV. Ok, Subway e în primul episod și e o companie imensă, dar de celelalte din episoadele care urmează să fie emise nu am auzit niciodată. De agențiile participante nici atât.

Eu, ca student la comunicare, pot să spun că aș vedea acest show la fel cum studenții de la medicină văd House MD sau Grey’s Anatomy. E entertaining? Oarecum. E educativ? Nici gând. E interesant? Poate. Merită urmărit? Dacă nu ai nimic mai bun de făcut în timpul unei după-amiaze de weekend, atunci da.

h1

My top 5 all-time favourite music videos

March 26th, 2012

Ascultate în momentele potrivite, cele de mai jos pot să vă facă pielea de găină. Sunt videoclipurile mele preferate, all-time, și eu un top pe care l-am făcut ținând cont, în primul rând, de aspectul vizual al lor și în al doilea rând de muzică. Sigur că sunt opinii pe care mi le tot schimb și peste un timp vor fi altele în acest top. Veți observa că piesele alese sunt metal și asta nu e întâmplător, dar consider că genul nu contează mult în cazul acestor 5. Gândindu-mă care să fie, le-am eliminat pe cele realizate ca un scurt-metraj, cu personaje și acțiune. Dacă vreți, vă pot recomanda două de acel gen: Luv Deluxe și Time to Dance. Al doilea e cu Jake Gyllenhaal. De asemenea, am lăsat deoparte și cele care arată doar artiștii interpretând (în concert de exemplu). Ceea ce a ajuns în top e ca spuma de la berea neagră. Click pe poze și enjoy!

Vezi restul… »

Get Adobe Flash player