Alex Drăgan – "Revoluţia nu va fi televizată, e postată pe blog"

Aş fi zis “radio”, dar apoi aţi fi înţeles altceva. Ideea e simplă: ca membru în redacţia ziarului şcolii (Gojdiştii) mi-am făcut datoria şi am scris un articol. Problema e că articolul a fost refuzat publicării de către profesoara care se ocupă de asta. Motivul? Nici acum nu ştiu clar: am fost “prea acid”, am atacat profesorii, am atins aspecte nepotrivite…

Articolul e foarte bun, ba chiar şi profu de religie ne-a povestit azi la oră cam însumarea a ceea ce am zis eu (dar el nu citise articolul), deci nu e punct de vedere doar de elev. De asemenea, toţi colegii care l-au citit au fost de acord că e foarte bun şi sincer. Chiar şi un jurnalist în toată regula pe care l-am contactat a fost de acord cu chestia asta. Totuşi, iată că sunt prea greu şi trebuiesc cenzurat. Ei bine, nu am cum să accept asta. Astfel, nu va apărea deloc în ziarul şcolii, dar vă dau ocazia să-l citiţi aici complet şi necenzurat (tare, nu?). Injoi!

Noi pentru şcoală şi şcoala pentru noi

Cu toţii trecem prin liceu strict preocupaţi de studii, note şi medii şi rareori ne oprim să aducem omagiu celor care au contribuit cu fapte demne de laudă în construirea numelui şi statutului şcolii. Mereu se spune despre Gojdu că este un liceu cu tradiţie, că are istorie şi greutate, dar toate acestea par mai nou să dispară în ceaţă. Se vorbeşte despre spiritul gojdist, dar acesta pare să fie în ultimul timp doar o înfloritură specifică discursurilor festive făcute de profesori, menită să impresioneze. Impresia pe care urmăresc aceştia s-o facă audienţei este din păcate falsă, pentru că da, s-a pierdut din tradiţie, din mândrie, din spirit. Nu mai e cum se ştia. Cui îi mai pasă de valoarea şcolii?

Cine e de vină pentru asta? Am putea zice uşor că profesorii sunt. Şi ei sunt preocupaţi doar de predat, fără să-şi ocupe timpul cu alte activităţi. Mulţi veniţi de la alte şcoli, habar nu au şi nici măcar nu-i interesează nimic legat de istoria colegiului. Dintre ei, sunt care nici nu ştiu concret cine a fost Gojdu şi ce a făcut. Dezinteresul lor în orice act de prezervare a spiritului şi culturii gojdiste este evident. Puţini mai sunt cei care provoacă elevii la această cunoaştere, iar conducerea şcolii se implică… se implică mult, da.

Totuşi, cea mai mare parte din vină o purtăm noi, elevii. Văd colegi de clasa a noua care nu ştiu aproape nimic despre liceu. Suntem inconştienţi de puterea pe care o avem în şcoală. Gradul de implicare în altceva decât orele obligatorii este minim. Activităţile extracurriculare sunt aproape inexistente. Cele ale Consiliului Elevilor se rezumă în principal doar la baluri. Sunt însă mult mai multe lucruri care s-ar putea învăţa şi experienţă care s-ar putea câştiga în această şcoală. Mă refer la experienţă importantă, care poate face diferenţa în viitoarele cariere profesionale ale elevilor. Mulţi dintre elevii colegiului sunt dotaţi cu imens potenţial, însă mult din el se duce pe apa sâmbetei în ceea ce priveşte anii de liceu. Singurii care strălucesc sunt participanţii la olimpiadele şcolare, dar în afară de asta Gojdu ar putea fi un nume mult mai mare pe hartă. Ar putea răsuna cu adânc respect la simpozioane, concursuri de toate felurile, seminarii şi aşa mai departe. Sunt lucruri care i-ar propulsa pe elevi foarte sus, oferindu-le importante şanse de viitor. De asemenea, ar duce mai departe renumele liceului, ar atrage alţi elevi buni, fonduri din diverse surse etc. Însă desigur, unde nu e interes, nu sunt profesori să ne împingă de la spate şi să ne îndrume. Şi unde nu sunt dascăli devotaţi, e ceea ce vedem astăzi.

Aşa îmi explic eu succesul multora dintre colegii mei la olimpiade. Câştigul lor consistă doar din diplome, premii şi burse infime, medii şi note mari şi multe ore de la care sunt scutiţi. Profesorii, pe de altă parte, sunt mult mai bine răsplătiţi pentru rezultatele respective. Munca lor e mai puţin substanţială, dar există.

Revenind la spiritul gojdist, sau mai bine zis, la absenţa acestuia, voiam să dau şi un exemplu concret. O bucată bună de tradiţie gojdistă se păstrează de mai bine de 70 de ani în revista şcolii. “Ţara visurilor noastre” este un fel de oglindă a culturii gojdiste, documentul unde se găsesc multe din motivele pentru care ar trebui să fim mândri că facem parte din această instituţie. În ultimii ani, din păcate, această revistă vede lumina tiparului din ce în ce mai rar şi cu un conţinut din ce în ce mai slab. E chiar umbrită de cele scoase sub oblânduirea celorlalte licee din oraş, lucru deosebit de trist. Interesul asupra ei a scăzut alarmant. Anul acesta, un nou număr trebuie să apară cu o nouă redacţie (din care fac parte şi eu) şi un nou profesor coordonator. Vă spun că am fost de-a dreptul şocat să văd că singurii prezenţi la ultima şedinţă de redacţie au fost în număr de trei. Nici măcar profesoara care a stabilit întrunirea nu s-a arătat. O banală şedinţă într-o sâmbătă şi trei elevi! Trei sunt toţi cei care mai dau doi bani pe cei 70 de ani şi tot ceea ce înseamnă “Ţara visurilor noastre”? Ce să mai îndrăznesc să spun decât că mi-e ruşine?

În concluzie, dacă aveţi talent la orice, nu-l irosiţi. Veniţi la consiliu şi implicaţi-vă. E păcat pentru voi să n-o faceţi, mai ales că experienţa atestată contează tot mai mult. Construiţi-vă viitorul încă de pe acum, căci efortul nu-i mare deloc. Făcând asta, veţi aduce fală atât asupra voastră, cât şi asupra şcolii.

Opinie de Alexandru Drăgan

Dacă aş pune un poll cu întrebarea “Ai fi de acord să se publice articolul în ziar?” nu cred că ar fi greu de ghicit rezultatele lui. Consider că am marcat adevăruri valabile nu numai la mine în liceu, ci de peste tot, unele chiar caracterizând sistemul nostru de învăţământ. Încă aştept ca profa care a refuzat publicarea articolului să prezinte argumente valabile împotriva conţinutului lui şi

Stop! Momentul ciocanului.

Postări asemănătoare:

1. Metal la greu în Oradea
2. Pentru cei de a 8a…
3. Numai pentru gojdisti…
4. Multumiri pentru Sorin Tara
5. Prea multă tehnologie