
Student caut cazare
September 23rd, 2009După ce am bătut tot Clujul şi am cautat şi răscolit, întrebat, interesat la cămine cu şi fără ajutor n-am reuşit să găsesc loc de stat care să-mi şi convină. Nu-i stres, că am opţiuni, dar aparent începe anul universitar şi eu nu sunt situat nicăieri în oraşul în care voi trăi. Deci dacă ştiţi o dumă, o chirie sau, mai bine, aveţi loc la camin si vreţi să-l vindeţi atunci contactaţi-mă secundă.
Şi da, nici mie nu-mi vine încă să conştientizez că în câteva zile îmi incep viaţa de student în Cluj. Că n-am să mai văd aceleaşi locuri în fiecare zi, ci toate vor fi la mulţi kilometri depărtare. Pe de altă parte, un nou start sună foarte exciting: oameni noi care, chiar dacă n-o ştiu, abia aşteaptă să mă cunoască. Şi am prieteni acolo destui deja, aşa că n-o să fiu singur.
Ştiu că totuşi o să-mi fie greu să mă obişnuiesc. Nimănui nu i-e uşor să înceapă brusc să trăiască în alt loc, în total alte condiţii decât cum a fost obişnuit. Cu atât mai puţin mie. Dar, cumva voi trece peste şi, sper, va ajunge să-mi placă. On my own in Cluj. De aceea am şi ales să plec în alt oraş: toată lumea spune că la facultate totul se schimbă şi te schimbă. Te maturizează. Aşadar, let the maturing begin.
Nu numai atât, dar parcă abia aştept să descopăr comunicarea. Să intru în materie. Nu de alta, dar este o mică şansă ca expresia îmi place şcoala să înceapă să poată fi aplicată în cazul meu, oricât de ciudat ar suna. Nu ca la alţii. Iar asta mă umple de excitement, sunt dornic să aflu dacă e aşa. De fapt, sunt sigur că, într-un fel, va fi.
Nu sunt postări asemănătoare.
Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.



