Alex Drăgan – "Revoluţia nu va fi televizată, e postată pe blog"

După ce legendara trupă americană de tehnical-progressive death metal cu jazz fusion Cynic şi-a terminat turneul de reuniune, membrii acesteia s-au apucat să continue proiectul început în 1994, un al doilea album care să urmeze binecunoscutului Focus.

Astfel, acum la finalul lui octombrie, avem parte de Traced in Air, un material care, deşi cam prea scurt (nici 35 de minute), reuşeşte să acopere orice pretenţii puteam să am. Îi dau nota 10 din start.



Poate să nu vă placă coperta, e făcută de acelaşi artist ca şi pentru precedentul album, nu-i nici o problemă. Chestia e că de îndată ce pui urechea pe muzica conţinută, nu ai cum să nu rămâi impresionat. Sitlul seamănă foarte mult cu cel folosit pe Focus, cu câteva diferenţe. Se păstrează acelaşi death extrem de tehnic, dar cu structuri ale melodiilor mai scurte în durată, aranjate parcă mai simplu. Sunetul e mai omogen, compact, parcă mai comercial, fără să se renunţe la ritmurile fenomenal de complicate ale tobelor, bassului (sau să zic Chapman Stick?) şi chitara care dă unicitate trupei. Altă diferenţă este la voce, unde vocea “robotică” sare dintr-un registru în altul foarte melodios, iar cea de death o însoţeşte ca un secund ascultător atunci când trebuie, mereu cu un pas în spate. De asemenea, versurile au cam aceeaşi orientare lirică, încercând să păstreze nuanţele filosofice cu care suntem obişnuiţi. Nu sunt sigur însă dacă se reuşeşte asta, mai rămâne de studiat.

Albumul începe cu un intro reuşit, care atinge obiectivul de a plasa ascultătorul în temă, de a aminti ce înseamnă Cynic. Pregăteşte terenul bine pentru următoarele piese, prima din acestea fiind “The Space For This”, ceea ce numesc eu o piesă genială. Cu ruperi de ritm, pe sistem strofă-refren-strofă-refren-solo şi aşa mai departe (la fel ca şi pentru “Integral Birth”), ne prezintă tot ce e mai bun în Cynic şi va fi cu siguranţă moment de referinţă în concertele viitoare. Îmi permit să zic că e cea mai ascultabilă melodie a trupei, dar şi a naibii de reuşită. Urmează deja-cunoscuta “Evolutionary Sleeper”, urcând pe cote înalte ale melodicităţii dure şi ale poeziei şi o ţine tot aşa în continuare, pe fondul tempoului alert de brutalitate metal. Pe “The Unknown Guest”, mai progresivă, se folosesc şi nişte sampleuri vocale “tribal”, ceea ce mi se pare foarte original şi potrivit. Foarte complicată mi se pare “King Of Those Who Know”, un amestec apoteotic, un fel de recapitulare finală pentru acest întreg. Traced in Air se încheie cu un fel de outro, bazat mai mult pe voce, şi acesta foarte inspirat, aşa, să ne arate Paul Masvidal ce priceput e la scris cântece. De la mine, tot respectul din lume.

Ascultaţi aşadar acest CD, scurt cum e, că merită. E continuarea logică şi modernă a ceea reprezintă trupa Cynic.
Space, raise my arms. Space, wake my eyes. Space, grace my heart.

Na, am făcut recenzie înainte de Metalhead. Şi dau o leapşă cu top 5 melodii mai departe de la Mălă la Uberloverz. Eu nu fac lepşi.

Postări asemănătoare:

1. Cynic în Cluj free streaming