
Wikend rece
October 21st, 2007Din nou am avut parte de un wikend destul de… nesatisfăcător. E normal aşa ceva? Aşa se întâmplă oare când începe şcoala după o vară super? Am încercat totuşi, poate nu destul de mult. Am fost la Noaptea devoratorilor de reclame şi m-a lăsat foarte rece. E un spectacol franţuzesc care ţine ore în şir dar devine tot mai sec. A început la 10 seara cu Casa Loco (nu ştiu cum se scrie) în deschidere şi cu nişte reclame super-tari după. Eu aşa am auzit doar, fiindcă am ajuns numai la 12, asta să nu trebuiască să plătesc bilet (25 lei nu merită). M-am plictisit cât am stat.
Acum sunt proaspăt întors de la mult lăudatul şi premiatul 432, sau 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile sau Amintiri din epoca de aur. Nu zic că e slab, e chiar foarte bun, dar tot nu i-aş da Palme d’Or. M-a lăsat cam rece şi ăsta.
Închei cu gândul că mare parte din modul în care mă simt acum e datorată frigului de afară. Deşi nu ninge ca în alte oraşe, e al naibii de frig şi aşa a fost toată ziua: trist. De fapt, aşa a fost tot wikendul. M-a lăsat rece.
Postări asemănătoare:
Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.



